ANM: Caniculă şi disconfort termic în următoarele trei zile

0
296

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, ieri, o informare de caniculă, valabilă de astăzi şi până joi, la nivelul întregii ţări. „În zilele de marţi, miercuri şi joi (12, 13 şi 14 august) valul de căldură se va intensifica treptat în toată ţara, iar vremea va fi călduroasă. În zonele de câmpie şi de podiş va fi caniculă, se vor înregistra temperaturi maxime, în general, între 35 şi 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic”, se arată în informarea emisă de ANM.

Începând din 14 august însă, meteorologii estimează instabilitate atmosferică şi o răcire treptată a vremii, cu episoade de ploi slabe, dar şi importante cantitativ, până pe 20 august, arată prognoza ANM valabilă pentru intervalul 11-23 august 2014. În Oltenia, până în data de 14 august, vremea va fi călduroasă. Media regională a valorilor diurne va fi în jur de 33 de grade, iar a celor nocturne de 19-20 de grade. În perioada 14-18 august, vremea se va răcori, astfel că media maximelor va coborî până spre 24-25 de grade, iar cea a minimelor până în jur de 13 grade. Temperatura aerului va creşte din nou, uşor şi treptat, după data de 18 august, până la valori medii de 27-28 de grade şi minime de 15-16 grade, iar în ultimele zile ale intervalului este posibilă din nou o scădere uşoară a acestora. Manifestări specifice instabilităţii atmosferice işi vor face apariţia cu probabilitate mai mare în intervalul 16 — 18 august, dar şi spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză.