Guvernul impune „penalitatea de nedeclarare” a taxelor atât persoanelor fizice, cât şi firmelor

0
421

Persoanele fizice şi firmele care nu îşi declară impozitele datorate statului, iar aceste obligaţii sunt descoperite de Fisc şi au o valoare mai mare de 50 lei, vor fi obligate să achite o „penalitate de nedeclarare” de minimum 10% din sumă, care va fi majorată la 100% dacă datoria rezultă din evaziune. Persoanele fizice şi firmele care vor plăti această penalitate de nedeclarare nu vor fi însă scutite de achitarea celorlalte plăţi, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, aferente datoriilor. Noua penalitate a fost introdusă în ultima formă a proiectului noului Cod de Procedură Fiscală, retras de pe site-ul Ministerului Finanţelor şi obţinut de Mediafax, deşi la începutul anului a fost puternic contestată de către mediul de afaceri. Documentul relevă intenţia Guvernului de a introduce o astfel de „penalitate de nedeclarare” pentru obligaţiile fiscale principale nedeclarate de contribuabili/plătitori şi stabilite de organele de inspecţie fiscală prin decizii de impunere. Contribuabilii cărora le va fi impusă o astfel de penalitate sunt definiţi în acelaşi document ca fiind orice persoană fizică, juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe şi contribuţii sociale, iar penalitatea de nedeclarare este definită drept acea obligaţie fiscală „accesorie” reprezentând sancţiunea pentru nedeclararea sau subdeclararea, în declaraţii de impunere, a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale. Astfel, pentru obligaţiile fiscale principale nedeclarate şi stabilite de organele de inspecţie fiscală prin decizii de impunere, contribuabilii/plătitorii vor datora o penalitate de nedeclarare de 10% din aceste obligaţii nedeclarate, dacă suma stabilită nu depăşeşte 25% faţă de fiecare creanţă fiscală declarată într-o perioadă fiscală, şi de 25% din obligaţii, dacă suma stabilită depăşeşte 25% faţă de fiecare creanţă fiscală declarată. Cuantumul penalităţii va avea însă şi o limită maximă, respectiv va fi de 100.000 lei ori de câte ori, prin aplicarea procentelor, aceasta depăşeşte 100.000 lei. Această limită maximă nu va fi însă valabilă în cazul în care datoria faţă de stat este generată de un act de evaziune fiscală. În acest caz, penalitatea de nedeclarare va fi majorată la 100%, condiţia fiind însă ca actul de evaziune să fie constatat de organele judiciare. Dacă datoria este stinsă prin plată sau compensare ori este eşalonată la plată, cuantumul penalităţii va fi redus, la cerere, cu 75%. Guvernul a intenţionat şi la începutul acestui an se introducă această penalitate, dar a renunţat după ce reprezentanţii mediului de afaceri reuniţi în Coaliţia pentru Dezvoltarea României au contestat faptul că penalitatea este stabilită doar prin decizie de impunere, nu în urma unei inspecţii fiscale, şi că actul de evaziune este constatat doar de către autoritatea fiscală, fără o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Aceste probleme au fost reglementate acum de Ministerul Finanţelor, în proiectul noului Cod de Procedură Fiscală.