Premierul a cerut demiterea directorului „Apele Române”

0
447

Guvernul va aloca, în ședința de astăzi, câte 12 milioane de lei administrațiilor din județele Gorj, Vâlcea și Argeș, pentru acoperirea cheltuielilor de urgență pe care le implică intervenția la inundații și pentru înlăturarea efectelor acestora. „Mâine (n.r. – astăzi), în ședința de Guvern – am amânat-o de astăzi, ca să vedem care sunt primele urgențe. Pentru cele trei județe care deja s-au confruntat cu mari probleme — Gorj, Vâlcea și Argeș — o să alocăm câte 12 milioane de lei pentru cheltuielile urgente”, a declarat premierul Victor Ponta ieri, la Comandamentul pentru situații de urgență. Totodată, premierul Victor Ponta a cerut demiterea directorului Administraţiei Naţionale „Apele Române”, aflat la acest moment în concediu, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale. Solicitarea de demitere a directorului Vasile Pintilie a fost adresată ministrului Mediului, în subordinea căruia funcţionează instituţia. Cererea a fost transmisă imediat după Comandamentul pentru situaţii de urgenţă, reunit ieri după-amiaza la Guvern. Debitele râurilor aflate sub cod roşu şi portocaliu de inundaţii au crescut şi de aproape 400 de ori, a informat Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR), ale cărei echipe intervin operativ în zonele afectate. Imediat ce a aflat din presă că premierul a cerut demiterea sa, directorul Administraţiei Naţionale „Apele Române” l-a sunat pe premier şi l-a informat că a coordonat, prin telefon, întreaga activitate a instituţiei în timpul inundaţiilor. Purtătorul de cuvânt al ANAR, Ana-Maria Agiu, a declarat pentru Mediafax că directorul instituţiei a vorbit la telefon cu premierul şi i-a prezentat activitatea sa de la debutul inundaţiilor, mai exact că, deşi este în concediu de la începutul săptămânii, a coordonat, prin telefon, toate activităţile desfăşurate de ANAR în această perioadă, fără a se deplasa la faţa locului. Pintilie nu a precizat dacă premierul i-a comunicat, la finalul discuţiei, ceva legat de schimbarea sa din funcţie.