Comentând o ştire

Marius Deca nu mai este reprezentantul Guvernului în teritoriu, adică prefect de Dolj – delegat trecător al puterii –, fiind înlocuit de câteva zile, printr-o decizie a prim-ministrului Victor Ponta, de Sorin Răducan, director APIA Dolj. Instalarea oficială a acestuia urmează să se producă în zilele următoare. Ar fi al 16-lea prefect al Doljului după 1990, nici unul dintre vremelnicii săi predecesori neexercitând un mandat de 4 ani, ca să nu mai vorbim de vreo extensie, deşi, potrivit legii, funcţia respectivă, de „înalt funcţionar public”, este apolitică, sub semnul sancţiunii exprese. Din acest punct de vedere, schimbarea lui Marius Deca, desemnat iniţial pe culoar liberal, pe vremea existenţei USL, nu este altceva decât o ştire. Relativ banală. Care însă poate fi comentată. Deşi forţată, prin faptul că nu putea dobândi statutul de funcţionar public aşa cum l-a dobândit, numirea lui Marius Deca n-a echivalat cu o vocaţie. A gustat din onorurile puterii şi poate gusta acum din onoarea înlocuirii din funcţie, după ce a avut ocazia de a pune umărul în administraţia publică a judeţului. Aşadar, marginalizarea sa nu este atât o înfrângere, cât o mişcare circumstanţiată unui alt context politic. După aproape doi ani de mandat, câteva lucruri se pot spune. Bilă albă: în general o atitudine cuviincioasă şi o oarece civilitate administrativă, nu supleţe, de care alţi predecesori ai săi au fost departe. Bilă neagră: nici o conferinţă de presă, nici un comunicat consistent de presă despre evenimente care au impus participarea sa efectivă. Nici o părere falnică despre mersul treburilor pe aceste meleaguri. Competenţă îndoielnică. Bilanţul, cu luminile şi umbrele sale, îi aparţine sieşi. Un reprezentant al Guvernului care nu împărtăşeşte, din postura căpeteniei, nici împlinirile, nici decepţiile unei comunităţi, preferând inerţia neînduplecată, poate lăsa pe alţii să încerce rezolvarea… nerezolvabilului. Clamând că „n-a fost lăsat să-şi facă treaba până la capăt”, când nimeni nu mai ştie care este capătul, când el însuşi nu mai ştia ce treabă are de făcut, Marius Deca se poziţionează inadecvat. A fost o soluţie liberală într-un moment istoric şi atât. Cura de normalitate cetăţenească nu reprezintă decât o voluptate uitată. Şi apoi, o demnitate publică e mai chinuitoare în vremurile de azi decât îşi închipuie lumea sau, în orice caz, are şi dezavantaje. Fostul reprezentant al Guvernului iese din circuit şi redevine persoană particulară, prelungirea posturii în care s-a aflat nemaifiind posibilă. Abnegaţia mărturisită, nu dovedită, camuflează adesea vanităţile cele mai prozaice. În concluzie: nici căinţă, nici stigmatizare.