Băsescu respinge legea prin care aleşii locali scăpau de incompatibilităţi

0
363

Preşedintele Traian Băsescu retrimite Parlamentului legea prin care primarii sau preşedinţii de consilii judeţene membri în Adunări Generale ale serviciilor de utilităţi publice nu mai erau incompatibili, solicitând Executivului să respingă proiectul.

Şeful statului menţionează că, potrivit legislaţiei în vigoare (art. 37 şi 92 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001), persoanele împuternicite să reprezinte interesele unităţilor administrativ-teritoriale în asemenea asociaţii sunt desemnate prin hotărâre a Consiliului Local, respectiv a Consiliului Judeţean, în condiţiile respectării regimului incompatibilităţilor şi al conflictului de interese prevăzut de Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

„Considerăm că adoptarea acestui act normativ nu este oportună, deoarece participarea primarilor şi a preşedinţilor consiliilor judeţene în organele de conducere ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară amintite nu se justifică în mod obiectiv. Mai mult, soluţia legislativă propusă ar avea un impact negativ, deoarece ar conduce la eludarea regimului incompatibilităţilor”, se arată în cererea de reexaminare semnată de preşedinte.

Tot aici se menţionează că, „practic, ca efect al noului text de lege, Agenţia Naţională de Integritate nu va mai putea constata incompatibilitatea primarilor şi a preşedinţilor consiliilor judeţene care vor face parte din organele de conducere ale acestor asociaţii”.

Traian Băsescu mai arată că, în contextul necesităţii combaterii corupţiei şi asigurării transparenţei şi a integrităţii în sectorul public, se impune menţinerea acestei incompatibilităţi între calitatea de primar sau preşedinte al consiliului judeţean şi aceea de reprezentant al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară având ca obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, pentru a se evita suprapunerea intereselor colectivităţilor locale cu cele personale.