Cupa Mondială: Germania, al patrulea titlu

0
331

Semifinalistă în 2006 şi 2010, Germania a devenit noua campioană a lumii, învingând Argentina (1-0 după prelungiri), duminică seara, pe Maracana, graţie unei fabuloase realizări a lui Gotze (min. 113). Finala Cupei Mondiale a surâs, aşadar, finalmente, jucătorilor lui Joachim Low, „Nationalmannschaft” adjudecându-şi trofeul după o aşteptare de 24 de ani. N-a fost deloc uşor, fiindcă, în prima parte, Lavezzi şi Messi, apoi Aguero şi Palacio au creat emoţii mari defensivei germane, impecabil condusă de Neuer. Ajutată şi de şansă, în minutul 21, când Gonzalo Higuain nu a putut valorifica „un cadou” făcut de Toni Kroos, şutul său ocolind spaţiul porţii lui Manuel Neuer, cel mai bun portar al Mondialului, Germania şi-a regăsit încet-încet suflul. Suspansul s-a menţinut însă, mai ales că Higuain a marcat mai târziu (min. 30), dar golul a fost refuzat de arbitrul Nicola Rizzoli, pentru poziţie de ofsaid. Cu toate acestea, germanii au intrat la pauză încrezători, după ce balonul trimis de Benedickt Howedes, cu o lovitură de cap, a întâlnit stâlpul porţii. Golul lui Mario Gotze, jucătorul lui Bayern Munchen, intrat în locul lui Klose (min. 88), a fost o bijuterie:  balonul din centrarea lui Schurrle, impecabil preluat, a fost expediat cu piciorul stâng în plasa porţii lui Sergio Romero. Nu se mai putea întâmpla nimic, deşi „albiceleştii”, învinşi în 1990 tot de Germania, printr-un penalty transformat de Andreas Brehme, s-au jerfit realmente pe teren, resimţind absenţa lui Di Maria. Messi n-a putut deveni egalul lui Maradona din 1986, prestaţia sa discretă neputând influenţa deznodământul finalei. Şarjele sale (min. 7, 36, 40, 47, 75) nu s-au concretizat şi ca un corolar lovitura liberă din minutul 120, când toată echipa argentiniană era masată în careul advers, s-a dus mult peste transversală. Cu toate acestea a fost ales cel mai bun jucător al Mondialului. A fost o finală densă, despre care se va vorbi multă vreme, şi prin faptul că Germania câştigă al patrulea titlu mondial, după cele din 1954, 1974, 1990…în faţa Argentinei. Este pentru prima dată când o echipă europeană devine campioană a lumii pe continentul sud-american.