În arest pentru furturi de componente auto

0
355

Poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare pe strada „Râului”, din Craiova, au observat, sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 7.00, trei tineri, care aveau asupra lor două baterii acumulator şi două radiatoare de răcire. Oamenii legii i-au legitimat, stabilind că este vorba despre Loren Niţă (18 ani), Marius M. (17 ani) şi Alexandru T. (14 ani), toţi din Craiova. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că tinerii au sustras bunurile găsite asupra lor, în noaptea de 11/12 iulie a.c., de la patru autoturisme (trei Dacii şi un Volvo), parcate în diverse locaţii în municipiul Craiova. „Cei trei tineri, cercetaţi pentru săvârşirea a patru infracţiuni de furt calificat, au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi introduşi în arestul I.P.J. Dolj, urmând să fie prezentaţi Judecătoriei Craiova cu propunere de arestare preventivă”, ne-a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.