Ziua Franţei: Sărbătoarea tuturor ţărilor dornice de libertate

0
344


Spre deosebire de alţi ani, marea sărbătoare naţională a Franţei – 14 iulie – se circumscrie anul acesta festivităţilor prilejuite de împlinirea a 100 de ani de la primul război mondial. Din aceste motive, organizarea evenimentului n-a fost deloc simplă. Nu mai puţin de 250 de tineri din lumea întreagă au repetat, timp de o săptămână, o coregrafie interesantă în piaţa Concorde din Paris, pe muzica unui concert pentru clarinet de Mozart. Parada militară – tradiţională – va reuni, pe Champs Elysee, militari ai naţiunilor angajate în treatrele de luptă. 54 de aparate de zbor – Rafale, Mirage 2000, A400M, între care un Alphajet – ale armatei belgiene vor survola Champs Elysee. Mirage F1 CR va efectua primul său zbor cu această ocazie. Spectacolul de 40 de minute va permite defilarea a 3.752 de participanţi, acompaniaţi de 76 de câini. Regimentul 8 de paraşutişti al Infanteriei marine, angajat în operaţiunea Sangaris, în Africa Centrală, va fi şi el prezent. După cum vor fi vizibile 36 de elicoptere – Tigre, Puma, Gazelle. Anticipând faptul că preşedintele american, Barack Obama, regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a, şi cancelarul german Angela Merkel, nu vor putea fi prezenţi, la numai o lună de la celebrarea debarcării aliaţilor în Normandia, întregul program al manifestării a fost remaniat. Încât 14 iulie, cu simbolistica sa specifică, să sugereze de această dată „o sinteză comemorativă”. „14 iulie este sărbătoarea naţională a Franţei. Dar 14 iulie este, de asemenea, sărbătoarea tuturor ţărilor dornice de libertate. Este sărbătoarea drepturilor omului, este sărbătoarea emancipării, este sărbătoarea demnităţii umane”, a spus preşedintele Francois Hollande în faţa celor 250 de tineri veniţi din lumea întreagă, reuniţi la Şcoala Militară din Paris. Cu toate acestea, au apărut dificultăţi în organizarea evenimentului, prin prezenţa militarilor algerieni şi vietnamezi, care a suscitat un început de polemică. Frontul Naţional şi Organizaţia Naţională a Mujahedinilor (foşti luptători algerieni) s-au opus public invitaţiei. Între reprezentanţii celor 80 de naţiuni participante la primul conflict global din istorie invitate la sărbătoarea naţională a Franţei se vor afla şi cei ai Rusiei, pentru care s-au menţinut invitaţiile, în pofida sancţiunilor internaţionale, şi Serbia, care s-a arătat deranjată de comemorarea atentatului din 28 iunie 1914. Ţări din America de Sud şi Asia Centrală vor contribui la o manieră simbolică sau vor absenta. În fine, nu trebuie uitat concertul pentru orchestră al Radio France, lângă Turnul Eiffel, şi marele foc de artificii. Conform cutumelor, Francois Hollande se va exprima în cursul zilei printr-un interviu de 30 de minute, al treilea pe mandatul său, prilejuit de marea sărbătoare, dar nu în grădina Palatului Elysee, ci în Salonul portretelor, fostul cabinet de lucru al lui Napoleon. S-au făcut anticipări asupra temelor ce vor fi acroşate în interviul acordat lui David Pujadas şi Giles Bouleau, referitoare la viaţa cotidiană, nefiind excluse teme de actualitate precum conflictele sociale, nervozitatea nemulţumiţilor din PS şi… cazul Nicolas Sarkozy, după cum indică surse din anturajul preşedintelui.