Personalul din aviaţie şi grefierii ar putea primi indemnizaţie de recunoaştere a muncii lor, revenirea la pensii speciale nefiind agreată de către CE şi FMI şi, în plus, ar putea însemna deschiderea unei cutii a Pandorei, a declarat ieri, la Ministerul Muncii, premierul Victor Ponta. Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a precizat, tot ieri, că în Parlament există un proiect de lege privind acordarea de indemnizaţii pentru recunoaşterea muncii depuse pentru personalul navigant şi pentru grefieri. „Am discutat cu reprezentanţii personalului navigant, o parte doresc revenirea la pensiile de serviciu, o parte vor indemnizaţiile pentru recunoaşterea muncii pe care au depus-o. Urmează să ne mai întâlnim cu ei să discutăm. Indemnizaţiile vor fi între 3.000 şi 4.000 de lei net. Am discutat cu Ministerul de Finanţe şi se suportă această indemnizaţie, la care se adaugă, în urma discuţiilor cu Ministerul Justiţiei, indemnizaţiile de recunoaştere a muncii prestate de către personalul auxiliar din zona judecătorească, care au avut pensii de serviciu şi pentru reparare le vom da această indemnizaţie. Această indemnizaţie este pentru o perioadă de tranziţie, până când bugetul ne va permite să trecem pe zona de pensii speciale. Acesta a fost mesajul pe care l-am transmis”, a declarat Rovana Plumb. Prim-ministrul Victor Ponta a arătat însă că revenirea la pensiile speciale este puţin probabilă, deoarece CCE şi FMI nu sunt de acord cu acest lucru. „O să vă zic eu mai direct care este problema. Domnul Boc le-a tăiat pensiile şi la militari, şi la diplomaţi, şi la personalul aviator, şi la grefieri. La militari şi la diplomaţi, noi nu am revenit la pensiile speciale pentru că asta e un red line (n.r. – linie roşie) pentru Comisia Europeană şi FMI, pentru că nu sunt de acord să revenim la pensii speciale. Am acordat nişte indemnizaţii prin care recunoaştem rolul lor. La fel vrem să facem la avitori şi la grefieri”, a spus premierul. „Sper să înţeleagă şi să trecem prin Parlament în septembrie. Altfel, dacă revenim la pensiile speciale, cred că deschidem o cutie a Pandorei, pentru că sunt foarte mulţi care vor pensii speciale şi, în al doilea rând, lăsăm şi anumite abuzuri, pentru că în ultimele trei luni se făceau salarii de sute de milioane. Ideea este de a păstra un echilibru între ceea ce dăm înapoi şi între ceea ce se cere”, a mai spus Ponta.
Acasă Actualitate Actualitate internă Ponta: Dacă am reveni la pensiile speciale, cred că am deschide o...