Sechestru pe averea lui Mircea Băsescu

0
267

Procurorii DNA au pus sechestru pe averea fratelui preşedintelui, Mircea Băsescu, şi a presupusului său complice, Marian Căpăţînă. Anchetatorii vor să recupereze cei 250.000 de euro, bani care fac obiectul traficului de influenţă. Ieri a fost finalizată şi expertiza filmuleţelor în care Mircea Băsescu e surprins când recunoaşte că ar fi primit bani pentru a-l scăpa pe Bercea Mondial de închisoare. Concluzia este că imaginile nu au fost montate, dar nu se poate stabili cu certitudine dacă au fost făcute modificări în momentul filmării. Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost duşi, ieri, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde procurorii le-au prezentat rezultatul expertizei tehnico-criminalistice, făcută în cazul înregistrărilor audio-video depuse de Florin Anghel, fiul lui Sandu Anghel, zis Bercea mondial, ca probe împotriva fratelui preşedintelui. Cu această ocazie, procurorii DNA le-au adus la cunoştinţă celor doi că au fost puse sechestre pe averile lor. În cazul lui Mircea Băsescu a fost pus sechestru pe bunuri mobile şi imobile până la suma de 600.000 de euro, au precizat sursele citate. Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost arestaţi în 20 iunie, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, care ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele şefului statului. Judecătorul de la Tribunalul Bucureşti care a dispus arestarea a arătat, în motivare, că înregistrările în care apar Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, puse la dispoziţie procurorilor de familia lui Bercea Mondial, sunt legale, chiar dacă ele au fost contestate de cei doi, şi pot reprezenta mijloace de probă în dosar. Fratele preşedintelui este acuzat că, în perioada 20 februarie 2011 – 22 februarie 2012, ar fi primit 250.000 de euro de la fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, prin intermediul lui Marian Căpăţână, pentru a interveni la judecători să dispună o soluţie favorabilă în dosarul în care Sandu Anghel era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot.