Dialoguri cu dirijorul german de origine română Horia Dinu Nicolaescu, între copertele unei cărți

0
702

Filarmonica „Oltenia”, Editura „Aius” și Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” vă invită marți, 8 iulie, ora 17.30, la lansarea cărții lui Ion Munteanu intitulată „Despre libertatea muzicii și muzica libertății. Dialoguri cu dirijorul german de origine română Horia Dinu Nicolaescu”. La eveniment și-au anunțat participarea, alături de autor și dirijorul german, editorul – prof. Nicolae Marinescu, actorul Valer Dellakeza, muzicologul Gheorghe Fabian, prof. C.M. Popa, prof. Nicolae Pârvulescu, conf. univ. dr. George Popescu, prof. univ. dr. Ionel Bușe, conf. univ. dr. Ioan Lascu și lector univ. dr. Geo Constantinescu. Lansarea va avea loc în Sala „Filip Lazăr” a Filarmonicii craiovene, iar în deschidere Alexandru Munteanu va delecta publicul cu ritmuri de chitară clasică, flamenco și jazz.