Ponta, la CNN: Politica este un sport sângeros în România, dar nu numai în ţara noastră

0
349

Politica este un “sport sângeros” în România, dar nu numai în această ţară, în ultimii doi ani fiind asigurate predictibilitate şi stabilitate pentru mediul de afaceri, a afirmat premierul Victor Ponta, la CNN Londra. Întrebat ce se întâmplă cu reformele din România, având în vedere că politica românească este un “sport sângeros”, cu dispute între partide şi scandaluri legate inclusiv de preşedinte, care afectează şi economia, şi ce fac autorităţile pentru a se ridica la nivelul aşteptărilor românilor şi ale Europei, Ponta a admis la CNN că politica autohtonă poate fi astfel caracterizată, dar nu ca un fapt singular. “Aveţi dreptate, politica este un sport sângeros în România, dar nu numai în ţara noastră. Important este că în ultimii doi ani, de când am preluat funcţia de prim-ministru, am asigurat stabilitate şi predictibilitate pentru mediul de afaceri, iar răspunsul a fost mai bun decât ne-am aşteptat”, a spus Ponta, făcând referire la creşterea economică. El a arătat că o mare atenţie este acordată şi reformelor structurale şi a vorbit despre introducerea managementului profesionist în toate companiile de stat. Premierul a apreciat că ultimele cifre ale economiei, legate de creşterea economică şi şomaj, creează speranţe că nu doar România, ci şi aproape toţi ceilalţi noi membri ai Uniunii Europene din estul continentului sunt mai bine pregătiţi acum pentru toate provocările viitoare, în special din sectorul energetic, generate de proasta relaţie actuală dintre UE şi Rusia. Şeful Guvernului se află la Londra, unde a deschis, ieri dimineaţa, bursa din Londra, unde încep să fie tranzacţionate certificatele globale de depozit (GDR) denominate în dolari alocate în oferta publică iniţială la Electrica.