Băsescu cere Avocatului Poporului respectarea Constituţiei în cazul OUG privind Legea Educaţiei

0
332


Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis, ieri, lui Victor Ciorbea, o scrisoare în care îi semnalează că OUG care modifică Legea Educaţiei încalcă regimul constituţional privitor la emiterea OUG, el afirmând că respectarea Legii fundamentale trebuie să fie asigurată de Avocatul Poporului. Preşedintele îi scrie Avocatului Poporului că în Monitorul Oficial al României, Partea I, 486 din 30 iunie 2014 a fost publicată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 49/26 iunie 2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor acte normative. “În acest context, în temeiul dispoziţiilor Art. 80 alin. (2) din Constituţia României, republicată, vă solicit să analizaţi posibilitatea de a vă exercita competenţa de a sesiza direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de Urgenţă mai sus indicate, conform Art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată şi Art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cu modificările şi completările ulterioare, pentru considerentele de mai jos”, scrie Băsescu. El menţionează că prin O.U.G. 49/26 iunie 2014 au fost adoptate o serie de modificări legislative cu un puternic impact negativ atât în sfera învăţământului preuniversitar, cât şi în planul învăţământului universitar.