Selecţionata Argentinei, în doliu

0
367

Echipa Argentinei este sub şoc. Marţi, jurnalista Maria Soledad Fernandez şi-a pierdut viaţa, după prăbuşirea automobilului său într-o ravenă, la 150 de kilometri de Belo Horizonte, în timp ce se îndrepta spre Sao Paulo. În vârstă de 26 de ani, Maria Soledad Fernandez este fiica jurrnalistului sportiv, vedetă de televiziune şi radio, Miguel „Titi” Fernandez, care se găseşte, de asemenea, în Brazilia, la Cupa Mondială. Alte două persoane care se găseau în vehiculul respectiv au fost rănite, dar sunt în afara oricărui pericol. Ca reacţie la acest eveniment, care a provocat emoţie în toată Argentina, conferinţa de presă a „albiceleştilor” a fost anulată. Preşedintele delegaţiei argentiniene, Juan Carlos Crespi, a făcut o declaraţie în acest sens, exprimând întreaga sa compasiune pentru familia îndoliată.