O invitație tentantă: Mozart, Beethoven, percuție și arii celebre!

0
395

„Soliști în concert” este spectacolul pe care vi-l propune Filarmonica „Oltenia” pentru această seară. Va fi o îmbinare interesantă între muzica clasică – cu acorduri pentru vioară, imaginate de inegalabilul Mozart și acorduri pentru pian, compuse de un alt titan al muzicii, Beethoven – percuție și arii din operete. Pe scenă se vor afla, din nou, prezențe exotice, soliștii consacrați din Coreea de Sud care sunt, în aceste zile, invitații speciali ai instituției craiovene. 

Concertul începe, ca de fiecare dată, la ora 19.00 și se va deschide cu o primă audiție absolută. Solistul Doru Roman, din Timișoara, va interpreta „Metanoia” pentru percuție și orchestră, o bucată muzicală compusă de Eunhye Park.

Seara va continua cu muzica lui Mozart. Violonista Sewon Bang, din Coreea de Sud, va interpreta pentru publicul craiovean „Concertul nr. 4 în Re major pentru vioară şi orchestră, K. 218” al lui Wolfgang Amadeus Mozart.     După pauză, ritmul va fi puțin schimbat. După ce își vor relua locurile pe scaune, melomanii fideli, dar și cei care vor fi curioși să guste un repertoriu divers, comparabil poate cu buchetul bogat de arome al bucătăriei mediteraneene, vor audia un recital cu arii din operete cunoscute. Solista Soyung Yu din Coreea de Sud a ales să-i delecteze pe craioveni cu piese din opera lui Franz Lehár: Lied şi Csárdás din opereta „Zigeunerliebe” („Dragoste de ţigan”); Eduard Künneke: Aria „Strahlender Mond” din opereta „Der Vetter aus Dingsda” („Logodnicul din lună”); Franz Lehár: Aria „Meine Lippen, sie küssen so heiß” din opereta „Giuditta”; Léo Delibes: „Les filles de Cadix”.

Seara se va încheia în acordurile muzicii lui Beethoven, solistul Sunghoon Simon Hwang (Coreea de Sud) interpretând „Concertul nr. 3 în Do minor pentru pian şi orchestră, op. 37”.

Alături de soliști va sta Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia”, la pupitrul căreia se va afla maestrul Alexandru Iosub.

Biletele pentru spectacol se procură de la casa de bilete a instituției, prețul fiind accesibil iubitorilor de muzică: 15 lei și 10 lei pentru elevi, studenți și pensionari.

Dirijorul Alexandru Iosub:

          Născut în anul 1954 la Piatra Neamţ, Alexandru Iosub a absolvit succesiv Liceul de Artă “Octav Băncilă” din Iaşi şi Academia de Muzică din Bucureşti (promoţia 1977). În domeniul dirijatului de orchestră s-a perfecţionat cu maestrul Constantin Bugeanu.

          Acumulând o vastă experienţă ce numără sute de spectacole de operă şi operetă, zeci şi zeci de concerte dirijate la Craiova şi în alte centre culturale din ţară şi din străinătate, Alexandru Iosub – muzician serios, competent, talentat – s-a impus în viaţa spirituală olteană ca o personalitate artistică de primă linie, evoluţiile sale dirijorale fiind bine primite de public şi de către specialişti.

La Bucureşti, cu prilejul deschiderii stagiunii de concerte din Piaţa Festivalului “George Enescu” (ediţia 2011), Alexandru Iosub a dirijat Orchestra Filarmonicii “Oltenia”, prezentând un program atractiv (pagini simfonice de mare popularitate) ce s-a bucurat de un deosebit succes în rândul publicului.

Percuţionistul Doru Roman

Doru Roman s-a născut în anul 1963 la Timişoara. A absolvit cursurile Liceului de Muzică „Ion Vidu”, la clasa de percuţie a prof. Viorica Siminescu, iar în anul 1986 a obţinut diploma de licenţă a Conservatorului de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, la clasa maestrului Grigore Pop.

A fost angajat al Operei Naţionale Române – Timişoara până în anul 1990, când a devenit membru al Orchestrei Filarmonicii „Banatul”, unde deţine statutul de solist concertist (din toamna anului 2007). Este membru al Orchestrei Internaţionale „Europa Symphony” (Viena), al Orchestrei „Metropolitan” (Bucureşti), al Ansamblului de percuţie (Cluj-Napoca), al Ansamblului de percuţie „Rhythmic” (Timişoara), al Old Dixieland Jazz Band, precum şi al Trio-ului „Contraste”.

Violonista Sewon Bang

Violonista Sewon Bang a absolvit mai întâi Seoul Arts High School (2007), apoi şi-a continuat pregătirea de specialitate la Viena, în cadrul Universität für Musik und darstellende Kunst, unde a şi-a finalizat studiile în anul 2013.

Din palmaresul ei competiţional menţionăm: Premiul I Busan Music Association Competiton (1997), Premiul I Busan Education University Music Competition şi Premiul I Ulsan Art High School Music Competition (2000), Premiul al III-lea – Yejin Young Artist Competiton (2006), Premiul al II-lea şi Premio Clivis – Roma (2013).

În Coreea de Sud a evoluat ca solistă alături de Ulsan Philharmonic (2001) şi cu prilejul participării la Yejin Young Artist Concert (2006). Ca interpretă de muzică de cameră a participat la Aurora Festival (2010), iar în calitate de membră a Ansamblului “EL Quartett” (vioara I) a concertat la Viena, pe scena “Mozartsaal” – Konzerthaus, cu ocazia Koreanischer Liederabend (ediţia a VI-a, octombrie 2012) şi la Haus der Musik (decembrie 2013).

 

Soprana Soyung Yu

Soprana Soyung Yu a absolvit secţia de interpretare muzicală – canto în cadrul Yonsei University din Seul, pe parcursul anilor de studiu fiind distinsă cu Premiul I al Societăţii Artiştilor Lirici din Coreea de Sud. Ulterior la Viena a urmat cursuri de perfecţionare la Universität für Musik und Darstellende Kunst (Universitatea de Muzică şi Arte Frumoase), în dubla specializare operă şi oratoriu. Ca solistă, a debutat în capitala Austriei cu rolul Chiang Ching din opera “Nixon în China” de John Adams, fiind invitată apoi şi în Italia (Verona).

În România a colaborat cu Opera Naţională Română din Cluj-Napoca, Filarmonicile “Banatul” din Timişoara şi “Oltenia” din Craiova. Printre alte ansambluri simfonice alături de care a cântat pe parcursul carierei artistice menţionăm: Cheju City Symphony Orchestra şi Daegu Opera House (Coreea de Sud), Janáček Philharmonic Orchestra – Ostrava (Cehia), Symphonieorchester Der Schlesischen Philharmonie Kattowitz (Polonia), Orchestra Simfonică Naţională a Ucrainei – Kiev.

 

Pianistul Sunghoon Simon Hwang

Pianistul sud-coreean Sunghoon Simon Hwang este unul dintre cei mai proeminenţi muzicieni ai generaţiei sale. A studiat pianul la Korean National University of Arts – Seul şi la Accademia Nazionale di Santa Cecilia – Roma (sub îndrumarea faimosului profesor Sergio Perticaroli). Ulterior s-a perfecţionat la École Normale de Musique de Paris (prof. Youngshin An) şi la Hannover Musik Hochschule (prof. Einar Steen-Nökleberg şi Mi-Kyung Kim).

Deţine peste 30 de premii internaţionale, câştigate la prestigioase concursuri pentru pian: Épinal (Franţa); Jaén, “Maria Canals” – Barcelona (Spania); Porto (Portugalia); Senigallia şi “Euterpe” (Italia); “Luis Sigall” (Chile); “Glenn Gould”; “Serghei Prokofiev” şi “Anton Rubinstein” – Sankt Petersburg (Rusia); “Serghei Rahmaninov”; “Johannes Brahms”. De asemenea, a fost distins cu nouă Premii Speciale pentru interpretare pianistică. Actualmente este profesor de pian la Universität Hildesheim (Germania).