Bălţi: La Congresul Forumului Internaţional al Jurnaliştilor Români / NEW MEDIA – JURNALISM – COMUNITATE!

0
399

Aceasta este tema ediţiei din acest an a Congresului al V-lea al Forumului Internaţional al Jurnaliştilor Români (FIJR), desfăşurat la Bălţi – Republica Moldova! Iar tema se dovedeşte a fi una deosebit de generoasă şi de atractivă pentru participanţii la eveniment. Congresul a început vineri seara şi se încheie astăzi, lucrările fiind deschise cu alocuţiunea rectorului Universităţii „Alecu Russo”. Şi viceprimarul din Bălţi a rostit un discurs, fireşte, în limba rusă.

Lucrările congresului au început cu discursul emoţionant al rectorului Universităţii „Alecu Russo” din Bălţi – prof. univ. dr. Gheorghe Popa. Şi spunem emoţionant pentru că, în dulcele grai moldovenesc, rectorul Gheorghe Popa a vorbit despre istoria prestigioase universităţi moldovene, despre onoarea deosebită de a fi gazda unui eveniment atât de important pentru mass-media de limba română şi despre ceea ce înseamnă şi a însemnat presa pentru istoria contemporană a Republicii Moldova: „În cest context al responsabilităţii găsesc extrem de actual genericul sub care se desfăşoară congresul: NEW MEDIA – JURNALISM – COMUNITATE”.

Viceprimarul localităţii Bălţi ne-a vorbit în rusă

Următorul discurs a aparţinut viceprimarului municipiului Bălţi – Alexander Usatîi, a fost rostit în limba rusă, iar din traducerea şi adaptarea cuvântării am reţinut doar că oficialul local a fost bucuros de prezenţa unui astfel de eveniment la Bălţi şi că presa trebuie să dea dovadă, în opinia sa, de o mai mare responsabilitate în ceea ce priveşte răspândirea unei informaţii de cea mai bună calitate.

Mesajul premierului Iurie Leancă

Un alt mesaj emoţionant a fost transmis din partea premierului Republicii Moldova, Iurie Leancă, de către consilierul său – Leonid Bujor. „În Moldova, începând cu sfârşitul anilor ’90 ai secolului trecut, presa a fost mereu pe post de formator de opinie, a impulsionat schimbările democratice şi a influenţat transformările calitative la toate nivelurile societăţii şi ale instituţiilor statului. Astăzi constat cu mândrie că mass-media au devenit o componentă indispensabilă a vieţii publice, câştigându-şi prezenţă zilnică şi poziţie civică. Fluxul informaţional nu stă pe loc, iar nevoia oamenilor de a fi informaţi creşte. Este şi aceasta o dovadă a rolului pe care îl are presa şi mă bucur că, în topurile încrederii din Republica Moldova, mass-media se află constant pe primele locuri. Este un fapt care vă onorează, dar şi vă responsabilizează, dragi jurnalişti”, precizează premierul Iurie Leancă în mesajul transmis congresului FIJR.

Premiu tradiţional pentru jurnalistul ucrainian Vadin Bacinschi

Deja tradiţionalul premiu anual al Forumului Internaţional al Jurnaliştilor Români (Diploma de Excelenţă) a fost adjudecat în acest an de scriitorul şi jurnalistul Vadim Bacinschi, pentru aportul substanţial la susţinerea presei de limba română din Regiunea Odessa – Ucraina. „Sunt personalităţi dedicate patriei şi neamului care ar merita o maximă recunoaştere în timpul vieţii. Apelul lor la solidaritate şi ajutor este din ce în ce mai rar auzit de cei care ar trebui să-i aprecieze ca pe un model, într-o perioadă în care avem mai mult ca niciodată nevoie de repere morale şi etice. Acolo, în sudul Ucrainei, un român se încăpăţânează să ofere o gură de oxigen comunităţii româneşti, din ce în ce mai hârţuită şi divizată. O face aşa cum ştie şi poate, aşa cum a făcut-o de la absolvirea Facultăţii de Jurnalism din Chişinău în 1980, până la această publicaţie – Sud-vest, care rămâne poate singurul argument mediatic demn de luat în seamă. Vadim Bacinschi are ceva din aura şi tragismul martirilor – şi nu este o vorbă în vânt! A adunat scrierile românilor din sudul Basarabiei, ajuns sub altă stăpânire, şi le-a aşezat sub coperţile a două antologii. A făcut-o sub ochii autorităţilor locale care, cu siguranţă „au apreciat” gestul. Cine ştie cât a avut de suferit poetul şi jurnalistul Vadim Bacinschi şi familia sa, mutată la Odessa, şi cum a supravieţuit el într-o zonă, în care, deznaţionalizarea era cuvântul de ordine oficial”, se arată în documentul care susţine distincţia acordată lui Vadim Bacinschi.

Vadim Bacinschi a scris cărţi, a publicat în presa locală, a avut şi tăria de a-şi edita propriile versuri. Acolo, banii sunt daţi fără ezitare altei publicaţii care promovează limba „moldovenească”, de multe ori în… limba rusă! Au calculatoare, faxuri, stoc de hârtie de calitate, bunăvoinţa autorităţilor. Vadim Bacinschi nu are nimic din toate acestea. Are tărie, verticalitate morală şi naţională şi un crez. Este un pilon în fata valurilor naţionaliste. Şi nu ştim cât va rezista dacă nu construim şi noi digul încrederii pentru românii din sudul Ucrainei.

„Apreciem eforturile jurnaliştilor dedicaţi problemelor românilor de pretutindeni”

Ministrul secretar de stat Stejărel Olaru a subliniat cu această ocazie că apreciază eforturile jurnaliştilor dedicaţi problemelor românilor de pretutindeni. „Am încercat în ultima perioadă să consolidăm proiectele pe mass-media şi cred eu că am şi reuşit dacă punem în balanţă datele statistice în această privinţă comparând anul 2014 cu anul 2013. Astfel, dacă în anul 2013, volumul finanţărilor dedicate proiectelor de mass-media s-a ridicat la suma de 1.130.000 de lei, în anul 2014 volumul acestui tip de finanţări s-a ridicat la suma de 1.900.000 de lei, adică o creştere evidentă de 41,5%. Avem satisfacţia că o bună parte din proiectele susţinute de noi se menţin la un nivel înalt şi apreciem eforturile jurnaliştilor dedicaţi problemelor românilor de pretutindeni. Vom consolida presa din mediul on-line şi în anii următori”, a declarat, în a doua parte a lucrărilor Congresului al V-lea al FIJR, desfăşurat la sediul Universităţii „Alecu Russo, din Bălţi, secretarul de stat MAE, şeful Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni – Stejărel Olaru.

Ieri au fost prezentate câteva din lucrările pregătite de participanţi. „Cuvântul Libertăţii” a prezentat tema „Presa scrisă între perspectivele şi provocările extinderii Uniunii Europene”. „Jurnal Românesc” a fost prezentat ca un proiect de succes al conceptului New Media chiar în deschiderea secţiunii de lucrări. Au mai fost prezentate: „Rolul tehnologiei în noile media” – Constantin Moroşanu; „New Media în ajutorul presei tradiţionale şi contribuţia ei la menţinerea identităţii românilor din nordul Bucovinei” – Diana Toma; „Noile Media – Jurnalism – Comunitate” – Nicolae Hauca; „Diaspora românească în presa locală din România” – Cosmin Puriş.