Revanşă cu vârf şi îndesat! / Van Persie şi Robben au distrus Spania

0
359

 Naţionala Olandei, fostă adversară a „tricolorilor” în preliminariile pentru Brazilia, a ridiculizat Spania, în debutul celor două la CM, 5-1, vineri seară, la Salvador, revanşându-se astfel pentru finala pierdută la precedenta ediţie, cea din Africa de Sud 2010.

După un început echilibrat, marcat de-o şansă imensă a lui Sneijder, care, scăpat singur spre poartă, şi l-a luat la ţintă pe Casillas, „La Roja” a deschis scorul prin Xabi Alonso, dintr-un penalty acordat uşor de italianul Rizzoli, la un contact între Diego Costa şi De Vrij. Momentul psihologic al jocului l-a avut în prim plan pe David Silva, echipierul lui City neputând să-l învingă pe Cillessen, din postura de unu la unu cu portarul olandez. De aici a început declinul campioanei en-titre. Prima piatră de temelie a pus-o Van Persie, care l-a lobat pe Casillas cu o lovitură de cap din 16m, după o centrare în spatele defensivei iberice a lui Blind. Partea secundă s-a jucat cu preponderenţă într-o singură direcţie. Cu un Cassilas mai ezitant ca niciodată şi cu un „centralii” Ramos şi Pique sub orice critică, trupa lui Del Bosque a fost carne de tun! Robben, cu o „dublă”, după ce şi-a bătut joc de fiecare dată de defensiva adversă, De Vrij, ce-i drept, în prealabil, după un fault nesancţionat la Casillas, şi Van Persie, graţie unui „cadou” venit de la apărătorul buturilor iberice, au pus în scenă cea mai grea înfrângere a Spaniei din ultimii 64 de ani. Asta, nemailuând în calcul şi alte ocazii rarisime ale oamenilor lui Van Gaal, printre care şi o „transversală” a aceluiaşi Van Persie.

Spania             1-5       Olanda

Stadion: Arena Fonte Nova – Salvador, spectatori: 48.173.

Au marcat: Xavi Alonso 27 pen. / Van Persie 44, 80, Robben 53, 72, De Vrij 64.

Casillas – Azpilicueta, Pique, S. Ramos, J. Alba – X. Alonso (Pedro 63), Busquets – D. Silva (Fabregas 78), Xavi, Iniesta – D. Costa (Torres 63). Selecţioner: Vicente Del Bosque.

Cillessen – Janmaat, Vlaar, De Vrij (Veltman 77), M. Indi, Blind – Nigel De Jong, De Guzman (Wijnaldum 62), Sneijder – Robben, Van Persie (Lens 79).
Selecţioner: Louis van Gaal.

Cartonaşe galbene: Casillas 65 / De Guzman 25, De Vrij 41, Van Persie 66.

Arbitru: Nicola Rizzoli (Italia).