Primăria Craiova pregătește regulamentul fațadelor

1
394

Primăria Craiova a elaborat un regulament prin care își propune să impună standarde arhitecturale pentru toate fațadele clădirilor din centrul municipiului. Primarul Lia Olguța Vasilescu i-a invitat, ieri, pe arhitecții din oraș să vină cu propuneri pentru îmbunătățirea acestui proiect până la sfârșitul lunii iunie când regulamentul va fi supus votului consilierilor municipali.

O primă variantă a acestui regulament a fost prezentată, ieri, într-o dezbatere publică la care au fost invitați să-și spună cuvântul locuitorii Craiovei. Expunerea proiectului s-a dovedit a fi deosebit de interesantă, în sală aflându-se mai mulți arhitecți, care și ei au fost invitați de municipalitate și care au venit cu câteva sugestii. „După București, suntem al doilea municipiu cu cele mai multe monumente. Însă au început să apară tot felul de construcții care nu au ce să caute în unele zone și pe care nu avem cum să le oprim de la autorizare. Ne-am consultat cu arhitecți de aici și din alte orașe și ne dorim să le protejăm de tot felul de construcții moderniste”, a explicat ce a stat la baza acestui proiect primarul Craiovei.

Sediile de bănci, primele neconforme

Olguța Vasilescu a dat și câteva exemple, arătând cum pierd la imagine multe dintre casele-monument din Craiova. Pe strada „Constantin Brâncuși”, potrivit primarului, un chioșc a fost plasat în fața unei clădiri cu arhitectură de epocă, obturându-i fațada. „Proiectul a fost făcut tot de un arhitect și nu știu ce viziune a avut”. Un alt exemplu este hotelul construit recent lângă Hanul Puțureanu. Autoritățile recunosc că are o culoare stridentă, dar, în același timp, proprietarul lui nu a putut fi constrâns să aleagă un alt model pentru estetică. „În centrul Craiovei, mai sunt și băncile din sticlă și fier, care, la fel, nu au ce să caute. Ne dorim ca toate construcțiile să arate în spiritul anilor 1850-1900, iar dacă aprobăm construcții noi, acestea să respecte anumite standarde. Impunându-le prin regulament, ei trebuie să se încadreze”, a menționat primarul Craiovei.

Un imobil de pe Lipscani a fost demolat

Radu Ionescu, președintele filialei din Oltenia a Ordinului Arhitecților din România (OAR), a cerut amânarea acestui regulament local până ce el va fi elaborat cu concursul tuturor arhitecților din oraș. „Noi, arhitecții, susținem această inițiativă a Primăriei Craiova, dar credem că ar trebui să fie mai bine elaborată pentru a putea fi folosită chiar ca parte integrantă a PUG-ului (n.r. – Planul Urbanistic General) Craiovei”. Referitor la zona centrală, pe care municipalitatea vrea să o protejeze prin acest regulament, arhitectul Radu Ionescu a arătat că multe dintre intervențiile care se fac acum la fațadele caselor vechi din centru vechi se execută într-un mod brutal. „A fost desființat chiar un imobil de pe Lipscani și eu nu bag mâna în foc că proprietarul de acolo va face ceva mai bun în schimb. Poate că avea niște ziduri interesante și putea să fie o mândrie, dar acum a dispărut și este o pierdere ireparabilă”.

Mai multă precauție la autorizarea clădirilor noi

Pe de altă parte, arhitectul Radu Ionescu a atras atenția că municipalitatea trebuie să fie precaută și în ceea ce privește autorizarea clădirilor noi. „Sunt experiențe triste în orașul nostru, ca și la București și în alte părți. Trebuie să fim precauți în acest dialog între vechi și nou, modernitatea să fie de o calitate absolut excepțională așa încât să poată să devină un obiectiv turistic, iar nu să degradeze și mai mult zona istorică.

O intervenție a avut și arhitectul Emilian Ștefârță, consilier municipal și director al Muzeului de Artă din Craiova, care a cerut ca regulamentul să fie realizat în detaliu, pentru fiecare casă în parte. „Aș fi vrut ca regulament să se bazeze pe un studiu istoric, făcut stradă cu stradă. Să se identifice ce elemente trebuie să fie înlocuite, iar atunci când lipsesc să facem apel la fotografii. Acest studiu trebuie să ne spună cum trebuie să construim și pe spațiile libere, să ne spună exact ce ancadramente, ce finisaje, calitatea tâmplăriei în așa fel încât să avem toate elementele la dispoziție”, a spus Ștefârță.

Arhitecții sunt așteptați cu sugestii

Primarul Lia Olguța Vasilescu este însă de părere că regulamentul minuțios pe care-l așteaptă arhitecții este greu de pus în practică, nefiind nici timpul și nici banii necesari pentru un astfel de proiect. „Nu putem să facem un regulament pentru fiecare casă în parte. Primăria nu a fost în stare să-și inventarieze toate terenurile, iar așa ar însemna niște costuri mari și nici nu vrem să le luăm arhitecților pâinea de la gură. Deci, nu putem să facem un regulament pentru fiecare casă în parte, dar un cadru general este necesar ca să putem”. Primarul Lia Olguța Vasilescu le-a cerit, în schimb, sprijin arhitecților pentru a îmbunătăți această variantă de proiect. Regulamentul nu este perfect, dar de undeva trebuie să se înceapă până nu ne trezim că apar și blocuri între casele vechi. Aștept părerile dumneavoastră scrise, pentru că știu cum este cu arhitecții, au fiecare câte o părere. Dați-mi scris, ne mai consultăm și noi cu alte persoane și vedem ce trebuie făcut. Haideți măcar să le protejăm”, a mai declarat edilul-șef al Craiovei.

Șase lucrări vor fi reglementate

Așa cum este conceput de Primăria Craiova, regulamentul stabilește un cadru unitar în vedere autorizării lucrărilor de construire, reconstruire, reparare, amenajare și reabilitare a clădirilor, precum și a fațadelor care sunt situate în zona centrală a municipiului. Regulamentul se aplică, de asemenea, și în celelalte zone – altele decât centrale – în care există clădiri cu valoare arhitecturală deosebită. Sunt reglementate șase categorii de lucrări, și anume cele care se referă la volumul și finisajele fațadelor noi, precum și finisarea fațadelor existente. Regulamentul stabilește culorile și materialele care sunt permise în finisarea fațadelor, cum trebuie să se facă publicitatea amplasată pe fațade, inclusiv echipamentele tehnice și copertinele. Printre altele, culorile agreate pentru tencuielile exterioare ale clădirilor noi și vechi sunt: alb, crem, ocru, gri, galben, olive, în nuanțe pastel.

1 COMENTARIU

  1. Buna ziua,
    Sint de acord cu culorile alese pentru fatadele caselor. Daca va uitati prin fotografii din nordul Europei (Germania) puteti vedea ca exista constructii noi linga constructiile vechi (acoperite cu sticla, dar nu cu sticla tip oglinda) si se acosteaza destul de bine. Ce as propune eu ca Primaria sa faca o lege in asa fel incit sa oblige proprietari a-si reinova fatadele caselor vechi – o sesizare cu un interval de timp. Panourile cu numele magazinelor ar putea fi de lemn si fara neoane.

Comments are closed.