Ion Smeeianu, înlocuit la conducerea Poştei Române de Alexandru Petrescu

0
422

Acţionarii Poştei Română l-au revocat din funcţia de director general al companiei pe Ion Smeeianu şi l-au numit interimar pe Alexandru Petrescu, alegând totodată şi un Consiliu de Administraţie provizoriu, al cărui preşedinte este CEO-ul Bursei de Valori Bucureşti, Ludwik Sobolewski. Astfel se confirmă informaţiile publicate vineri de Mediafax, citând surse apropiate situaţiei, că Ministerul pentru Societatea Informaţională a revocat vineri, în AGA, cinci din cei şase membri ai Consiliului de Administraţie al Poştei, pentru că au aprobat un act adiţional la contractul colectiv de muncă prin care vor fi majorate salariile. „În cadrul şedinţelor Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) Poşta Română S.A. (CNPR) care au avut loc în datele de 5, 6 şi 10 iunie 2014, la care au participat reprezentantul Ministerului pentru Societatea Informaţională (MSI) şi cel al SC Fondul Proprietatea (FP), s-a decis în unanimitate revocarea următoarelor persoane din calitatea de membri în Consiliul de Administraţie (CA): Ion Smeeianu, Adrian Apolzan, Dinu Sava Malacopol, Andreea Dana Stănescu, Gelil Eserghep, Sorana Baciu”, se arată într-un comunicat al Poştei Române. Compania arată că printre motivele care au stat la baza revocărilor sunt aprobarea unor majorări salariale care s-au făcut cu nerespectarea normelor legale aplicabile, nerespectarea obligaţiilor de prudenţă, diligenţă şi loialitate, acţionând contrar intereselor CNPR, obligaţii prevăzute în contractele de mandat, şi încălcarea de către membri CA a obligaţiei de supraveghere ce decurge din prevederile Legii 31/1990. Acţionarii CNPR au decis numirea unui nou Consiliu de Administraţie provizoriu compus din: Ludwik Leszek Sobolewski, Alexandru Petrescu (fostul preşedinte al comisiei de privatizare din Poşta Română), Dante Stein (preşedinte al Consiliului de Administraţie Tarom şi fost consilier onorific al premierului), Rodica Bîzdoacă (fost manager la Oracle şi IBM), Benoit Pleska, Sorinel Diţă şi Adrian Cighi (reprezentantul Fondul Proprietatea). Directorul General al BVB, Ludwik Sobolewski, a fost desemnat, marţi seară, preşedinte al CA. „Noul CA al CNPR va avea ca priorităţi consolidarea echilibrului financiar al societăţii, relansarea procesului de privatizare şi renegocierea cu Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România a Actului Adiţional la Contractul Colectiv de Muncă 2008-2018, înregistrat cu nr.104/1026/22.05.2014, respectiv cu nr.215/22.05.2014, pentru a se asigura condiţiile sustenabile din punct de vedere financiar a activităţii Companiei Naţionale Poşta Română SA”, se mai arată în comunicat. Contactat ieri de către HotNews.ro, Ion Smeeianu, actualul director general al Postei, a declarat doar atât: „Multumesc. La revedere”. Statul, prin Ministerul pentru Societatea Informaţională, deţine 75% din acţiunile Poştei Române, iar restul de 25% sunt deţinute de Fondul Proprietatea.