Salubritatea a început atactul împotriva țânțarilor

1
436

Campania împotriva țâțarilor a fost începută în Craiova în aceste zile, cu o oarecare întârziere din cauza ploilor. Conducerea Salubrității, care eferctuează această acțiune, susține că, în compensație, reprizele de combatere a insectelor se vor întinde pe toată perioada verii – până în luna octombrie, craiovenii fiind protejați astfel mai bine.

SC Salubritate SRL a început mai târziu campania de dezinsecție, și asta spre disperarea craiovenilor care locuiesc în preajma unor spații cu vegetație bogată. Conducerea regiei a recunoscut chiar că oamenii s-au speriat la un moment dat din cauză că țînțarii se înmulțiseră și au sunat la dispeceratul poeratorului pentru a cere informații în această privință. Într-o conferință de presă, problema a fost menționată și de primarul Lia Olguța Vasilescu care a admis că țânțarii își cam fac de cap în oraș, făcându-le nopți albe craiovenilor, dar că, din păcate, autoritățile nu pot să miște un deget împotriva acestor insecte.

Întârziată din cauza ploilor

Campania de dezinsecție s-a pornit însă de câteva zile, pentru început fiind atacate parcurile și grădinile aflate pe domeniul public al Craiovei, acolo unde se știe că se adăpostesc țânțarii și larvele acestora. „Am avut emoții să începem această campanie chiar și acum – cam târziu, ce-i drept. Dar asta dintr-un motiv cât se poate de obiectiv, și anume din cauza prognozele meteo care nu au fost până acum deloc favorabile. Dacă plouă, noi nu putem să aruncăm substanța fiindcă nu își pierde orice efect, este ca și cum am face o risipă cu bună știință”, a precizat, ieri, directorul Salubrității, Cristian Popescu.

Cartierul Valea Roșie, primul pe listă

Acțiunea de stârpire a țânțarilor se face după un grafic, fiind începută, așadar, cu luciurile de apă care există în oraș, apoi cu parcurile Romanescu, Tineretului, Valea Fetei, Lacul Tanchiștilor și Grădina Botanică. De ieri-noapte (n.r. noaptea de vineri spre sâmbătă) s-a intrat și în cartiere, primul fiind cartierul Valea Roșie. ”Luăm la rând fiecare cartier și împrăștiem substanță pe zonele verzi de pe domeniul public. Se lucrează numai noaptea, cu niște mașini speciale pentru pulverizarea lichidului. Substanța pe care o folosim este foarte bună, cu un grad de protecție pentru o lună, cu condiția să nu plouă între timp”.

Campania se va termina pe 16 iunie

Campania se va încheia pe data de 16 iunie, când vor fi tratate împotriva țânțarilor o suprafață de 700 de hectare de zonă verde. Conducerea Salubrității a precizat că și-a propus să continue această acțiune până în luna octombrie pentru ca locuitorii din Craiova să nu mai fie necăjiți de țânțari. „Imediat după ce se va încheia această primă acțiune, vom începe încă una. Facem o pauză de două săptămâni în care vom aplica tratament îmoptriva rozătoarelor, după care o reluăm. În total vor fi șase tratamente aplicate pe domeniul public și, teoretic, nu ar trebui ca țânțarii să ne mai pună probleme”, a mai spus directorul Salubrității, Cristian Popescu.

Țânțarii de lângă blocuri, stârpiți contra-cost

Acțiunea împoriva țânțarilor se efectuează numai pe domeniul public, așa se face că efectul nu este combătut total, insectele cotinuând să își facă veacul în spațiile verzi din jurul blocurilor. Cum aceste zone se află în răspunderea asociațiilor de proprietari, Salubritatea nu poate să intervină aici decât contra-cost. „Dacă locatarii doresc să aplicăm tratament și în spațiile din fața blocurilor sau în subsoluri, asociația de proprietari trebuie să vină cu o cerere la noi. Acțiunea se fac contr-cost, locatarii fin taxați la metrul pătrat pe care se acționează”, a declarat directorul Cristian Popescu. Acesta a precizat, în schimb, că locatarii nu solicită, de obicei, astfel de acțiuni suplimentare, care sunt comandate doar de școli, grădinițe și spitale.

1 COMENTARIU

  1. Normal ca si astia se uita cum sa ne mai bage mana in buzunar.

    PS E scris de analfabeti? “Acțiunea se fac contr-cost, locatarii fin taxați la metrul pătrat pe care se acționează”.

Comments are closed.