ISU Dolj merge în finala Competiției de Descarcerare

0
397

Ieri s-a desfășurat a doua  etapă a ”Competiţiei Naţionale de Descarcerare şi Acordarea Primului Ajutor Calificat”, – Faza Zonală, organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Dolj la Craiova, în parcarea Centrului Comercial Electroputere Parc. Echipajele din cadrul Inspectoratelor pentru Situații de Urgenţă ale judeţelor Dolj,   Mehedinţi, Olt şi Vâlcea și-au arătat îndemânarea la cea de-a doua etapă din concurs. La finalul zilei, clasamentul pe probe arăta astfel: Descarcerarea din vehicul cu victime multiple: locul I – ISU Dolj, locul II – ISU Mehedinți, Locul III –; ISU Vâlcea.

   Acordarea primului ajutor calificat: Locul I – ISU Vâlcea, Locul II – ISU Olt,, Locul III – ISU Mehedinți. ISU Dolj a obţinut şi diplome pentru cel mai bun comandant de echipaj (Plt.adj Şef Barbu Cristian), cea mai bună echipă de servanţi şi cea mai bună echipă de paramedici. Echipajele calificate pe locul I vor participa la Faza Naţională, care se va desfăşura la Oradea.

Tot ieri, la ,,Competiţia de Atletism şi Cros” – Etapa Finală de la Cluj, organizată de Centrul Cultural M.AI , la care au participat 250 de concurenți din toate armele Ministerului Afacerilor Interne, reprezentantele ISU Dolj s-au clasat pe podium. Slt. Ungureanu Alina a obţinut locul III la săritura în lungime categoria sub 30 ani şi Plt. Cucu Corina locul III tot  la săritura în lungime categoria peste 30 ani.