Rusaliile –Pogorârea Sfântului Duh

0
385


Duminica Cincizecimii, numită în popor şi Duminica Mare,  este sărbătoarea anuală a pogorârii Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli, eveniment pe care îl istorisesc “Faptele Apostolilor”. Este, totodată, sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, pentru că, în aceeaşi zi, în urma cuvântării însufleţite a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism aproximativ 3.000 de oameni, care au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu. Rusaliile sunt sărbătorite la zece zile după Înălţare şi la 50 de zile după Paşte, evenimentul având loc când evreii îşi serbau şi ei praznicul Cincizecimii. Duhul Sfânt, sub chipul unor limbi de foc, a umplut de darurile sale pe apostoli, pentru început aceştia căpătând marea putere de a grăi în limbi străine, necunoscute de ei până atunci. Spre mirarea multor oameni aflaţi în Ierusalim, cei 12 au început să facă învăţătura Mântuitorului cunoscută către popoare, în diferite limbi, deşi aceşti ucenici erau cunoscuţi de mulţi dintre cei prezenţi ca fiind evrei simpli, în niciun caz preocupaţi de învăţarea limbilor străine (trimiterea Duhului Sfânt peste ucenicii săi o vestise mai demult Mântuitorul). Împotriva tuturor vitregiilor lumii şi împotriva tuturor păcatelor ei îndătinate, Sfinţii Apostoli au izbutit să resădeasca în inimile oamenilor cea mai curată şi cea mai luminoasă învăţătură – Evanghelia dragostei şi a păcii – şi să producă, cu cele mai simple mijloace, cea mai mare revoluţie morală şi religioasă cunoscută în istoria lumii prin răspândirea creştinismului. Atunci, pentru prima dată în istoria lumii, S-a arătat cu putere, în public, Sfântul Duh – Duhul Adevărului, pe Care lumea, prin simţurile, prin puterile şi prin luminile ei, nu-L poate primi, deoarece nu-L vede şi nu-L cunoaşte, pentru că nu ştie de unde vine şi unde merge (Ioan 3, 8), cum spune însuşi Mântuitorul Hristos. De-a lungul istoriei zbuciumate a Vechiului Testament Duhul Sfânt a grăit prin Prooroci, pregătind omenirea pentru venirea Mântuitorului în lume. Noul Testament adevereşte că Sfântul Duh este mereu prezent în viaţă pământească a Mântuitorului. Astfel, când Iisus Hristos se întrupează, Duhul Sfânt îi este premergător la Buna Vestire a Fecioarei. Când Domnul Hristos se botează, Duhul îi este mărturisitor. Când Iisus Domnul învaţă pe oameni şi săvârşeste minuni, Duhul Sfânt îl însoţeşte. După Înviere şi mai ales după Înălţare, Duhul Sfânt îi este urmaş, continuând în lume lucrarea de luminare, de sfinţire şi de îndumnezeire a oamenilor. Duhul Sfânt ne renaşte prin Taina Sfântului Botez; prin El devenim, din oameni trupeşti, oameni duhovniceşti. Prin El, Care este Duhul înfierii, devenim fiii lui Dumnezeu prin har. Prin Sfântul Duh ne iartă Dumnezeu păcatele când ne mărturisim. Prin Sfântul Duh pâinea şi vinul din Sfântul Potir devin Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru, cu care ne împărtăşim. Prin Sfântul Duh, trupurile noastre împreună cu sufletele devin biserici ale Dumnezeului Celui viu. El mângâie, luminează, inspiră, învaţă, însufleţeşte, întăreşte şi sfinţeşte pe toţi credincioşii. El este Sfânt şi sfinţeşte viaţa noastră prin cele şapte Sfinte Taine. El este atotînţelept şi bun şi ne călăuzeşte viaţa prin cele Şapte daruri ale Sale, care sunt: înţelepciunea, înţelegerea, sfatul, puterea, cunoştinţă, evlavia şi frica de Dumnezeu (Isaia 11, 1). Duhul Sfânt are în viaţa Bisericii un rol asemănător cu acela al sufletului în organizarea vieţii noastre omeneşti. După cum sufletul dă viaţă şi mişcare trupului omenesc, tot aşa Duhul Sfânt dă viaţă şi mişcare, spre binele tuturor creştinilor Sfintei Biserici. Prin lucrarea tainică a Duhului Sfânt, oamenii lumii acesteia, bărbaţi, femei şi copii, atât de diferiţi ca neam, ca rasă şi ca stare socială, pot deveni o comuniune sfântă. Pot deveni fii ai Sfintei Biserici, care este Trupul tainic al Mântuitorului Hristos, unit prin legătura dragostei, a păcii şi a sfinţeniei. Să ne rugam, aşadar, ca toţi să primim lumina înţelepciunii ce S-a pogorât între noi: “Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le plinesti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre”. Amin!

Preot LIVIU SĂNDOI