ISU Dolj pe podium după prima zi a concursului de descarcerare

0
335

Ieri, în parcarea Electroputere Mall din Craiova, s-a desfășurat prima etapă a „Competiţiei Naţionale de Descarcerare şi Acordarea Primului Ajutor Calificat” – faza zonală, organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Dolj. Competiţia cuprinde două probe: Descarcerarea din vehicule, care are două etape (etapa I – Descarcerarea din vehicule cu o victimă și etapa a II-a – Descarcerarea din vehicule cu două sau mai multe victime) și Acordarea primului ajutor calificat (etapa I – Acordarea primului ajutor calificat la o victimă și etapa a II-a – Acordarea primului ajutor calificat la două sau mai multe victime).

Au luat startul echipajele din cadrul Inspectoratelor pentru Situații de Urgenţă ale judeţelor Dolj, Argeş, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea. Chiar dacă publicul nu a fost numeros, craiovenii prezenți la eveniment au aplaudat echipajele care și-au arătat îndemânarea la etapa I a fiecărei probe, la finalul zilei clasamentul arătând astfel: Descarcerarea din vehicule cu o victimă – ISU Dolj (locul I), ISU Vâlcea (locul al II-lea), ISU Mehedinți (locul al III-lea); Acordarea primului ajutor calificat la o victimă – ISU Olt (locul I), ISU Vâlcea (locul al II-lea), ISU Mehedinți (locul al III-lea).

Aceste echipaje s-au calificat pentru etapa a doua a competiției, care se desfășoară astăzi și presupune descarcerarea și acordarea primului ajutor în cazul unor evenimente cu victime multiple, după cum au anunțat organizatorii.