Peste 100 de doljeni au participat la cursuri de calificare profesională organizate de CEPIR

0
593

Centrul European pentru Promovarea şi Integrarea Romilor (CEPIR), în parteneriat cu Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Dolj (CJRAE), Asociaţia Dominou, SC Docara Conf SRL, SC Adma Design SRL şi SC Coralex SRL desfăşoară în perioada aprilie 2012 – iunie 2014 proiectul „Calificarea profesională, o şansă pentru angajaţi în menţinerea locurilor de muncă”, cu o valoare totală de 2.203.652,00 lei, ce are drept scop creşterea nivelului de calificare a persoanelor angajate pe piaţa muncii, în contextul societăţii bazate pe cunoaşterea.

În cadrul acestui proiect, 110 persoane, provenind atât din mediul urban, cât şi rural, au participat la cursuri de formare, calificându-se în meserii precum: tâmplar binale, operator în produse zaharoase, lucrător în comerţ, dulgher-tâmplar-parchetar şi agent comercial. «Prin intermediul proiectului “Calificarea profesională, o şansă pentru angajaţi în menţinerea locurilor de muncă”, desfăşurat din luna aprilie a anului 2012 şi până la sfârşitul acestei luni, am urmărit obţinerea unei calificări complete şi actuale în corelare cu cerinţele pieţei muncii, prin asigurarea de oportunităţi de participare la programe de formare profesională continuă pentru persoanele angajate pe piaţa muncii necalificate, sau cu nivel scăzut de calificare, cu accent pe grupurile vulnerabile. Corelarea formării profesionale continue cu dinamica pieţei muncii contribuie la eliminarea obstacolelor în calea dobândirii şi păstrării unui loc de muncă, devenind astfel un sprijin în eliminarea cauzelor şomajului de lunga durată. Calificările profesionale însuşite au efecte pozitive pe termen lung prin asigurarea de oportunităţi pentru dobândirea şi menţinerea locurilor de muncă, în condiţiile actuale de dinamică continuă a pieţei muncii. Calificarea superioară a angajaţilor favorizează creşterea productivităţii astfel încât se creează condiţia obţinerii de venituri financiare superioare care pe termen lung au efecte pozitive asupra nivelului calităţii vieţii», a precizat Mirela Sandu, manager Relaţii publice şi comunicare în cadrul Centrului European pentru Promovarea şi Integrarea Romilor.

S-a promovat egalitatea de şanse

Potrivit organizatorilor, proiectul „Calificarea profesională, o şansă pentru angajaţi în menţinerea locurilor de muncă” promovează egalitatea de şanse şi nediscriminarea, adresându-se persoanelor angajate din toate categoriile sociale, inclusiv romi, indiferent de gen, naţionalitate, apartenenţă politică sau religioasă. Astfel, pe parcursul proiectului egalitatea a fost atinsă prin stimularea îndreptării atenţiei femeilor şi bărbaţilor către temele cu privire la acest aspect. De asemenea, s-a urmărit dezvoltarea unei atitudini disponibile pentru a depăşi prejudicii şi stereotipuri culturale respectând în acelaşi timp diferitele opinii culturale. Prin activităţile propuse proiectul a contribuit la creşterea nivelului de calificare profesională, incluziunea şi coeziunea economică şi socială a grupurilor ţintă, conducând în final la creşterea şi îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru grupurile ţintă, în special, şi pentru toată lumea, în general, atât pentru prezent cât şi pentru generaţiile viitoare”, a mai precizat Mirela Sandu.