Accident grav la intrarea în Craiova

0
372

Un bărbat de 41 de ani, din județul Olt, a ajuns în stare gravă, ieri, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova în urma unui accident petrecut la intrarea în Craiova, în zona Centrului Comercial Dedeman. Bărbatul, la volanul unui Opel, a intrat într-o autoutilitară.

Din cercetările reprezentanților IPJ Dolj s-a stabilit că ieri, în jurul orei 12.00, Laurenţiu Harabagiu, de 41 de ani, din Caracal, județul Olt, în timp ce conducea, pe DN 6, către Craiova, un autoturism Opel, la intrarea în oraș, pe fondul neatenției, nu a păstrat o distanță de siguranță față de autoutilitara Iveco ce circula în fața sa, în aceeași direcție de mers, condusă de Constantin Pîrșoi, de 41 de ani, din Craiova și a lovit-o în spate. În urma impactului, bucăți de beton aflate în Iveco s-au prăbușit peste Opel, șoferul autoturismului rămânând încarcerat. La fața locului au ajuns echipaje de Descarcerare și prim-ajutor, Laurențiu Harabagiu fiind scos din mașină și transportat cu ambulanța la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, unde a rămas internat sub supraveghere de specialitate.