Inspectoratul General al Poliției Române, Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, în parteneriat cu o societate de asigurări a inițiat campania „Infractorii te pot cunoaște mai bine decât crezi” destinată prevenirii infracțiunilor de furt din locuințe și de/din auto, respectiv tâlhăriilor. În acest context, ieri, în Piața „Mihai Viteazul” din Craiova, a avut loc demararea campaniei la nivel local. Polițiștii Compartimentelor de Prevenire a Criminalității, Ordine publică și Relații Publice din cadrul IPJ Dolj au împărțit pliante cu informații utile, despre măsurile pe care fiecare persoană le poate lua pentru a nu cădea victima infractorilor. Oamenii legii le-au prezentat craiovenilor cazuri concrete și au stat de vorbă cu ei, sfătuindu-i să scoată cheia din contact la coborârea din mașină; să nu-și lase la vedere, în interiorul mașinii, bunuri de valoare; să se asigure că portiera s-a închis atunci când părăsesc autoturismul, sau să nu anunțe pe site-uri de socializare când pleacă de acasă sau perioada concediului. Astfel de activități se vor desfășura periodic, până în luna septembrie când se încheie această campanie.
ELIZA BOTNARI