Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, după ce a trecut de americanca Sloane Stephens, scor 6-4, 6-3. În următorul act, românca, rămasă principala favorită la Openul francez, va întâlni câştigătoarea sfertului Lucie Safarova (Cehia) – Svetlana Kuzneţova (Rusia).
O performanţă deosebită a reuşit şi gorjeanul Florin Mergea, care s-a calificat în semifinale în proba de dublu, alături de croatul Marin Draganja. În sferturi, cei doi au trecut de favoriţii 3, canadianul Daniel Nestor şi sârbul Nenad Zimonjic, scor 6-7, 6-3, 7-6, după două ore şi 17 minute de joc. În semifinale, Mergea şi Draganja vor juca împotriva spaniolilor Marc Lopez şi Marcel Granollers, favoriţii numărul 12.