Campanie gratuită pentru sănătatea copiilor, la Centrul Multifuncţional Craiova

0
615

Sâmbătă şi duminică, la Centrul Multifuncţional Craiova va avea loc o campanie de evaluare gratuită a deficiențelor posturale ale copiilor. Clinica de reeducare posturală Prokinetic, Bebeti – primul magazin cu jucării din lemn din Craiova şi Asociaţia Acces România vor desfășura, între orele 10.00 și 18.00, la Centrul Multifuncțional Craiova, campania „Joc și sănătate”, care are ca scop evaluarea gratuită a deficiențelor posturale ale copiilor și adolescenților cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani.

Specialiștii clinicii Prokinetic vor da recomandări medicale și sfaturi părinților ai căror copii vor fi depistați cu probleme. Ideea proiectului pornește de la statistici îngrijorătoare conform cărora, în prezent, 70% din copiii și adolescenții cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani au deficiențe posturale, traduse prin scolioze, cifoze mai mult sau mai puțin vizibile sau grave.

Va fi utilizat un aparat unic în Craiova

Potrivit specialiştilor, este important ca părinții să știe însă că aceste deficiențe de postură pot afecta sănătatea copilului pe termen lung și, de aceea, ele trebuie corectate în timp util. Specialiștii Prokinetic au explicat modalitatea simplă în care părinții pot acționa. „La o afecțiune simplă sunt suficiente câteva exerciții recomandate de un specialist, transpuse în joc, pentru a fi percepute pozitiv de copil. Jucăria este primul prieten al copilului, însă calitatea ei influențează dezvoltarea armonioasă a acestuia și poate fi de mare ajutor inclusiv în cazul unor probleme medicale”, a declarat Alin Burileanu, kinetoterapeut reeducare posturală în cadrul clinicii Prokinetic.

În cadrul evaluărilor, specialiștii Prokinetic vor utiliza un aparat unic în Craiova – Global Postural System. Sistemul de analiză posturală globală permite măsurarea diferitelor componente ale corpului și încadrarea individului într-o familie posturală.

Analize pentru depistarea scoliozei

Măsurarea va începe prin fotografierea copilului din față, profil stânga și dreapta și din spate. Practic, cu pacientul în picioare, vor fi făcute patru fotografii care vor fi introduse ulterior în soft, pentru înregistrarea datelor și efectuarea analizei comparative. Sistemul de analiză posturală este o cale către un diagnostic corect pentru prevenirea diferitelor deficiențe posturale (cifoză, scolioză și hiperlordoză). Potrivit specialiştilor, analiza posturii copilului este însă utilă pentru toate ramurile medicale, deoarece postura arată cât este de sănătos corpul ca întreg. Fiecare anomalie, la orice nivel, poate arăta o tulburare organică.

Sistemul evaluează orizontalitatea privirii, planul naso-auricular, poziția capului, poziția umerilor, linia care unește vârful omoplaților, linia care unește coastele 8, linia care unește bazinul, poziția genunchilor, poziția gleznelor şi gradul de rotație al corpului.

Datele colectate ajută la identificarea cauzelor care dau o postură greșită și posibile disfuncții, astfel încât specialiștii Prokinetic pot îndruma părinții spre corectarea acestor deficiențe.