Dosarul grupării lui „Lale”, la final / Ilie Pară zis „Elvis”, în pușcărie pentru falsificare de carduri

0
1682

Polițiștii de la Aeroportul Craiova l-au prins, sâmbătă, când se întorcea în țară, pe craioveanul Ilie Pară zis „Elvis”, de 29 de ani, pe numele căruia fusese emis mandat de executare a pedepsei, fiind condamnat definitiv la 3 ani de închisoare pentru falsificare de carduri. Bărbatul face parte din gruparea coordonată de Cosmin Camen zis „Lale”, din cei 10 inculpați trimiși în judecată în 2011, nouă fiind condamnați la pedepse cu executare. Sentința a rămas definitivă săptămâna trecută, la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar polițiștii craioveni mai au de prins patru dintre craiovenii condamnați în cauză.

Poliţiştii de la Punctul de Poliţie de Frontieră Aeroport Craiova l-au prins, sâmbătă, 3 mai a.c., la revenirea în ţară, pe Ilie Pară zis „Elvis”, de 29 de ani, din Craiova, pe numele căruia Tribunalul Dolj a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare la un grup criminal organizat şi utilizarea de carduri falsificate pentru efectuarea de retrageri neautorizate de numerar de la ATM-uri din apropierea Romei (Italia). Craioveanul, condamnat la 3 ani închisoare, a fost preluat de la Aeroport de o escortă din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Compartimentul Urmăriri şi a fost introdus în arest, de unde va ajunge în penitenciar pentru ispășirea pedepsei, după cum ne-a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Ilie Pară face parte din gruparea de carderi coordonată de Cosmin Camen zis „Lale”, cei 10 inculpați fiind condamnați definitiv, săptămâna trecută, pe 30 aprilie a.c., de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, la pedepse cuprinse între 2 ani cu suspendare și 6 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Instanța Supremă le-a redus inculpaților pedepsele primite la Curtea de Apel Craiova. Astfel, Camen Cosmin a primit 4 ani închisoare, Ilie Pară – 3 ani închisoare, Vanghelie Traian Gabriel – 3 ani închisoare, Stănescu Nicolae – 3 ani închisoare, Gherganu Radu Ionel – 6 ani și 6 luni închisoare, Manda Ștefăniță George – 3 ani închisoare, Vladu Emil Gabriel – 2 ani închisoare, iar Cosmin Ștefan Ionescu și Marcel Ionuț Petrovici au rămas cu câte 5 ani de închisoare primiți la Tribunalul Dolj, în timp ce Narcis Florin Cîță este singurul care a scăpat cu 2 ani de închisoare cu suspendare. Cosmin Camen, Vanghelie, Stănescu și Gherganu sunt după gratii de pe 30 august 2011, la momentul destructurării grupării.

Au „dat atacul” la bancomate din apropierea Romei

Reamintim că, pe 24 octombrie 2011, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova i-au trimis în judecată pe Cosmin Camen zis „Lale”, Ilie Pară zis „Elvis”, Traian Gabriel Vanghelie, Marcel Ionuţ Petrovici zis „Cântar”, Nicolae Stănescu zis “Boabă”, Radu Ionel Gherganu, Cosmin Ştefan Ionescu zis “Beni”, Narcis Florin Cîţă, Ştefăniţă George Mandă şi Emil Gabriel Vladu pentru constituire a unui grup infracţional organizat, falsificare de carduri, retrageri frauduloase de numerar şi acces fără drept la un sistem informatic.

Primii opt au fost reţinuţi în urma unei acţiuni de amploare a ofiţerilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova şi procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, desfăşurată pe 30 august 2011, anchetatorii stabilind că membrii reţelei au creat un prejudiciu de aproximativ 50.000 de euro prin copierea datelor cardurilor valide a zeci de cetăţeni italieni, cu precădere din localităţile Frosione şi Ceccano, din apropierea Romei, datele obţinute fiind apoi folosite pentru falsificarea de carduri şi retrageri frauduloase de numerar.

Pe 19 decembrie 2011, judecătorii de la Tribunalul Dolj i-au găsit vinovaţi pe toţi inculpaţii şi l-au condamnat pe Cosmin Camen, zis “Lale” la 6 ani de închisoare, Traian Gabriel Vanghelie, Marcel Ionuţ Petrovici zis “Cântar” şi Nicolae Stănescu zis “Boabă” au primit câte 5 ani închisoare cu executare, iar Radu Ionel Gherganu a primit 8 ani şi 6 luni închisoare întrucât era recidivist. Cosmin Ştefan Ionescu zis “Beni” a primit 5 ani închisoare, Ilie Pară zis “Elvis” a primit 3 ani închisoare, Narcis Florin Cîţă a primit 2 ani de închisoare şi faţă de amândoi judecătorii de la Tribunalul Dolj au dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor, iar Ştefăniţă George Mandă şi Emil Gabriel Vladu au primit câte 5 ani de închisoare. De la inculpaţi au fost confiscate, în baza aceleiaşi hotărâri, peste 55.000 lei în total, la care se adaugă 1.000 de euro şi 400 USD. A urmat apelul, apoi recursul, pe 27 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispunând rejudecarea apelurilor la Curtea de Apel Craiova. Acum sentința a rămas definitivă.