La Galeria „Vollard” se deschide „Salonul de primăvară”

0
361

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” organizează astăzi, ora 18.00, la Galeria „Vollard”, vernisajul expoziţiei colective „Salonul de primăvară”. Își prezintă lucrările membrii Cenaclului „Seniori Art” Craiova: Eugen Dumitru, Bebică Ghiţă, Lia Maria Gaşpar, Miriana Oana Mantegazza, Mariana Montegazza, Benone Mogoşeanu, Gabriela Rădulescu și Nela Sălcianu. Autori a numeroase expoziţii personale și de grup, atât în Craiova, cât şi în ţară, cei opt artiști prezintă lucrări realizate în diferite tehnici de lucru, de la pictură în ulei pe pânză până la grafică.