La Craiova se deschide cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Internaţional „Shakespeare”

0
497

Deschiderea oficială a celei de-a IX-a ediții a Festivalului Internațional „Shakespeare” – eveniment organizat la Craiova între 22 aprilie și 4 mai – are loc astă-seară, ora 18.00, în Piața „William Shakespeare”, în prezența reprezentanților organizatorilor, oficialităților locale și invitaților.


Cuvântul de deschidere va fi rostit de primarul Lia Olguța Vasilescu, Emil Boroghină – director fondator al festivalului, și Mircea Cornișteanu – manager al Teatrului Național „Marin Sorescu”. Cu același prilej are loc dezvelirea statuii lui William Shakespeare, creaţie a sculptorului Rodion Gheorghiţă. Evenimentul marchează, totodată, împlinirea a 450 de ani de la naşterea celui mai mare dramaturg al lumii din toate timpurile, William Shakespeare.

Primul spectacol din cadrul festivalului va fi prezentat de Teatrul Globe din Londra: „Mult zgomot pentru nimic”, în regia lui Max Webster. Reprezentația are loc în aer liber, în aceeași Piață „William Shakespeare”, începând cu ora 18.15, și poate fi revăzută, tot aici, mâine, 24 aprilie, de la ora 16.00. Programul evenimentului va cuprinde, pe parcursul a două săptămâni, spectacole de referință ale Teatrului „Vaghtangov” din Moscova (Rusia), Teatrului Național din Beijing (China), ca și ale unor trupe din Africa de Sud, Ungaria, Lituania, Armenia, Ucraina și, bineînțeles, România. De asemenea, vor avea loc ateliere de teatrologie, sesiuni de shakespeareologie, recitaluri actoricești și concerte, lansări de cărți, expoziții de scenografie și fotografie ș.a.

Organizat de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, Fundaţia „Shakespeare”, Centrul de Proiecte Culturale ArCuB Bucureşti şi Institutul Cultural Român, Festivalul Internaţional „Shakespeare” îl are, şi la această a IX-a ediţie, preşedinte de onoare pe maestrul Radu Beligan. Evenimentul se bucură de sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Municipal Craiova, Consiliului Judeţean Dolj, Ministerului Culturii, Uniunii Teatrale din România (UNITER), British Council România, Asociației „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021”, precum al unor sponsori.

20 de ani de la fondarea acestei importante manifestări teatrale româneşti

Prima ediţie a festivalului a avut loc în anul 1994 şi s-a desfăşurat sub semnul patronului său literar, dar şi sub acela al regizorului Silviu Purcărete: la Naţionalul craiovean se montase „Titus Andronicus”, un spectacol cu Ștefan Iordache în rol principal și care a făcut carieră în întreaga lume. Emil Boroghină a ţinut ca, de atunci, primul gong al fiecărei ediţii să bată la data de 23 aprilie, când lumea întreagă sărbătoreşte ziua de naştere a lui Shakespeare, iar lumea creştin-ortodoxă, ziua Sfântului Gheorghe.

Reputatul om de teatru Paul Taylor a salutat prima ediţie într-un entuziast articol publicat în „The Independent”, iar John Elsom a conchis: „Noi nu avem în Marea Britanie festivaluri internaţionale Shakespeare de valoarea celui de la Craiova”. George Banu definea Festivalul „Shakespeare” drept unul de focalizare: „Este un festival extrem de curajos, extrem de radical. Dacă festivalul de la Sibiu este unul de deschidere, cel de la Craiova este unul de focalizare. Ceea ce câștigă în deschidere Sibiul, câștigă în concentrare Craiova”. Michel Vais scria în amplul său articol din revista canadiană „Le Jeu” că „este, fără îndoială, cel mai important festival din lume de acest fel, consacrat bardului englez într-o țară nonanglofonă”, iar Maria Shevtsova, în revista „New Theatre Quarterly”, de la Cambridge University Press, spunea că este „un festival uluitor”.

Mai întâi trianual, Festivalul „Shakespeare” se desfăşoară din 2006 o dată la doi ani. Organizat de Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova, de Fundaţia „Shakespeare”, iar din anul 2006, adică de la a V-a ediţie, şi de ArCuB, festivalul şi-a asociat cu începere din acel an şi „etapa Bucureşti”, lărgindu-şi astfel publicul şi îmbogăţindu-şi paleta manifestărilor. Odată cu ediţia din 2010, Festivalul Internaţional „Shakespeare” – „opera vieţii lui Emil Boroghină”, după cum nota Alice Georgescu în revista „Dilema veche”, nr. 326/2010 – a căpătat o şi mai proeminentă tentă tematică.

Ediţia din anul 2010 s-a desfăşurat cu subtitlul „Constelaţia Hamlet” („Shakespeare şi noua realitate teatrală”), iar cea din anul 2012 s-a numit „Lumea-i o scenă şi toţi oamenii actori”. Ediţia din 2014, „Shakespeare al tuturor”, al cărei program, Michael Dobson, director al Institutului Internațional „Shakespeare” de la Stratford-upon-Avon, îl găsește „senzațional”, este un prilej de sărbătorire a marelui dramaturg (450 de ani de la naștere), iar cea din 2016 (anul comemorării a 400 de ani de la moartea dramaturgului) se va desfășura sub tema „Shakespeare pentru eternitate”.

 

Parada costumelor de epocă a animat centrul orașului

Galerie foto paradă

[wposflv src=’https://www.cvlpress.ro/wp-content/uploads/2014/04/Parada1.flv’ previewimage=”https://cvlpress.ro/wp-content/uploads/video-play-button-305×205.png” title=”” autoplay=0]

Debutul unei noi ediții a Festivalului Internațional „Shakespeare” a fost anunțat, ieri-seară, printr-o paradă organizată în centru orașului. Elevi ai Liceului de Arte „Marin Sorescu” și reprezentanți ai Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”, purtând costume de epocă, precum și artiști din București, „cocoțați” pe picioroange, au vestit craiovenilor că, preț de două săptămâni, Cetatea Banilor va deveni locul de întâlnire al personajelor create de cel mai mare dramaturg al lumii din toate timpurile, William Shakespeare, ca și al celor ce îi prețuiesc opera. Ineditul evenimentului, ca și recuzita spectaculoasă – aparținând Operei Române Craiova și Teatrului pentru Copii și Tineret „Colibri” – au atras toate privirile. Parada a animat, mai bine de un ceas, esplanada Teatrului Național „Marin Sorescu” și Piața „Mihai Viteazul”.