Fermierii doljeni au aflat ultimele noutăţi despre fondurile europene

0
476


Europarlamentarii Marian Jean Marinescu, Theodor Stolojan şi Traian Răzvan Ungureanu, alături de preşedintele PDL Vasile Blaga şi vicepreşedintele Gheorghe Ştefan, au avut, ieri, o întâlnire cu fermierii din judeţul Dolj, discuţiile vizând în principal accesarea fondurilor europene şi subvenţiile de la Bruxelles, destinate lucrărilor agricole. La această întâlnire s-a alăturat şi industriaşul Constantin Popeci, care, prin puterea propriului exemplu, i-a încurajat pe toţi întreprinzătorii agricoli să acceseze fonduri europene, să investească în utilaje agricole şi să nu le fie teamă de un posibil eşec în business.  

Marian Jean Marinescu a spus în deschiderea evenimentului că atunci când este întrebat ce se mai întâmplă prin economia judeţului Dolj, nu stă pe gânduri şi răspunde scurt: „Ford şi Popeci”, motiv pentru care l-a invitat pe omul de afaceri Constantin Popeci să ia cuvântul şi să le vorbească antreprenorilor prezenţi în sală despre ceea ce reprezintă astăzi, firma Popeci Utilaj Greu. Industriaşul craiovean le-a împărtăşit celor prezenţi câte ceva din începuturile business-ului său şi despre cum a îndrăznit să acceseze fonduri europene.

„M-am apucat şi eu de agricultură, sunt la începuturi, dar când îl văd acolo în sală pe domnul Andreas Friedman, care face agricultură de performanţă, nu îndrăznesc să vă vorbesc eu de agricultură. Eu aş cere ca noii aleşi să ne sprijine cu fondurile europene, eu aş cere să fim sprijiniţi să formăm meseriaşi, pentru agricultură sau industrie, pentru şcolile profesionale, de asemenea, noii parlamentarii să nu aibă grijă doar de centrele de cercetare de stat. Spunea cineva aici despre faptul că are 20 de hectare şi îi trebuie un tractor, o combină, o semănătoare. E puţin pentru 20 de hectare. Dar trebuie să luaţi prima dată tractorul. Aşa că vă încurajez să accesaţi fonduri europene, aveţi curaj. Dacă cineva vă spune că fondurile europene se iau pe bani, să ştiţi că vă minte. Fondurile europene se obţin pe baza punctelor pe care le iei pe baza proiectului bine făcut”, susţine omul de afaceri craiovean.

Rolls-Royce, General Electric şi Siemens sunt clienţii companiei PUG SA

Constantin Popeci a spus că împreună cu echipa sa a accesat 30 de milioane de euro, adică 30 milioane de euro investiţi, bani care i-au adus clienţi. „Şi vă spun care sunt clienţii. Astăzi lucrez pentru RollsRoyce; pentru Siemens facem turbine, facem maşini unelte pentru General Electric, facem utilaje şi le exportăm în China, facem pentru Airbus şi nu vă mai înşir în continuare alte şi alte contracte. Dar asta se datorează faptului că am avut curaj şi am luat fonduri europene. Ca să nu moară IUG-ul, pentru că am fost printre primii angajaţi, am zis că trebuie să preiau treaba şi să investesc acolo. Astăzi reuşim să facem maşini care cântăresc peste 2.000 de tone. Astăzi avem nişte oameni care ne pot ajuta la Bruxelles, avem nişte oameni care ştiu ce însemnă industrie, ştiu chiar şi ce înseamnă cerul. E bine că-i avem acolo. Vreau să vă spun că acum am venit de la o întâlnire cu cei care au cumpărat Uzinele Sodice Govora şi le facem utilajele astfel încât să punem pe picioare această uzină în maximum şase luni de zile”, a spus Constantin Popeci, un brand deja pentru industria românească.

În legătură cu subvenţia, aveţi dreptate, la noi este mai mică decât în alte state

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu a vorbit publicului despre învăţământul vocaţional, despre ucenicie şi despre forţa de muncă specializată din agricultură. A apreciat interesul omului de afaceri Andreas Friedman pentru această dezbatere şi i-a mulţumit de prezenţă, fiind considerat de deputatul european ca cel mai important fermier din judeţului nostru. „Vreau să răspund şi eu la câteva probleme ridicate aici. În primul rând, vreau să-i mulţumesc d-lui Friedman că se află în sală, pentru că este cel mai în măsură să ne spună ce se întâmplă în acest domeniu, în agricultură. În Uniunea Europeană se încearcă să se extindă învăţământul vocaţional, asta pentru că se dă o mare importanţă uceniciei. Ştiţi foarte bine că în Germania şi în Austria acest învăţământ există şi sperăm ca el să se extindă în toată Europa. Am intrat şi eu în legătură cu o colegă de-a mea din Parlamentul European şi care este din Bavaria şi am reuşit să introduc un grup de tineri din Craiova în acest sistem de învăţământ din Germania, mai precis în Nuremberg, pentru brutari şi patiseri. Ideea finală este să facem în Craiova un centru, un atelier pentru toate meseriile, aşa cum este în Germania. În legătură cu subvenţia, aveţi dreptate, la noi este mai mică decât în alte state. Au fost discuţii aprinse la Bruxelles pe marginea acestui subiect, au fost ţări care au insistent să crească subvenţia, altele au susţinut să rămână aşa, a fost şi punctul de vedere al ţărilor baltice. Se ţine cont de nişte criterii istorice, au fost dispute mari între Comisie şi Consiliu. Pentru pomicultură există acum un program special. Este foarte bine pentru zona noastră, mă refer la Brabova unde erau livezi altădată, trebuie să le refacem, numai că în acest moment nu avem nici măcar strategia pe Agricultură, dar să mai vorbim de Parteneriat.

„Există bani  care nu sunt alocaţi României dar sunt disponibili la Comisia Europeană”

Europarlamentarul Theodor Stolojan, prezent, de asemenea, la Craiova, a spus că urmăreşte cu mare atenţie  ce se întâmplă în agricultură, pentru că face parte din economia noastră şi că îl interesează foarte mult acest sector. „Colegii mei şi Gheorghe Ştefan şi domnul Marinescu au răspuns deja la o serie de întrebări dar eu aş vrea să adaug un singur lucru şi anume că există o serie de iniţiative europene pe care le folosim foarte puţin. De exemplu, noi avem 8 miliarde pentru programul de dezvoltare, din care Guvernul este obligat ca 5% să folosească pentru industrie, adică 400.000 de euro, prin iniţiativa liberă. Ce înseamnă iniţiativa liberă? Exact ceea ce am vorbit aici. Există bani care nu sunt alocaţi României, dar sunt disponibili la Comisia Europeană fără a mai trece prin birocraţia românească pentru promovarea produselor agricole în Europa şi în afara Europei. Nu se cere decât o iniţiativă a unei comunităţi prin care să prezinte un program în care să arate ce vrea să facă ca să-şi promoveze un produs românesc în Uniunea Europeană sau în afara Uniunii. Mâine (n.r. – astăzi) vine ministrul Agriculturii şi va fi foarte bine să-l întrebaţi despre o serie de opţiuni pe care România trebuia să le facă în cadrul reglementărilor europene cu privire la folosirea fondurilor pentru agricultură”, a spus Theodor Stolojan.

11 miliarde de euro pentru subvenţia pe hectar

Deputatul european a vorbit şi despre subvenţia pe hectar, despre Pilonul I şi cât îi revine României. Adică, ţara noastră primeşte de la UE 11 miliarde de euro pentru subvenţia pe hectar, iar pentru dezvoltare rurală are doar 8 miliarde. „De ce vă spun acest lucru? Pentru că eu, ca cetăţean român, am căutat să intru pe adresa de internet a ministerului să mă lămuresc care sunt opţiunile României care lasă la atitudinea Guvernului să facă aceste opţiuni prin consultare cu dumneavoastră. De exemplu, Guvernul are posibilitatea să mute 25% din fondurile plăţi directe pe hectare la dezvoltarea rurală sau invers, să ia de la dezvoltarea rurală şi să mute la plăţi directe pe hectare. Dacă mă întrebaţi pe mine nu ştiu să vă dau lămuriri la această opţiune, dar am citit cu atenţie un interviu dat de Cioloş, comisarul pe Agricultură, şi el a spus acest lucru, că pe termen scurt cel care ia banii poate să nu aibă nicio obligaţie, să-i folosească cum vrea, dar dacă gândiţi pe termen lung ar trebui să daţi bani mai mulţi la dezvoltare rurală, unde înseamnă investiţii. Iată o opţiune pe care domnul ministru, mâine (n.r. – astăzi), ar trebui să o spună. Este o listă întreagă de opţiuni, dar nu găsim nici o informaţie la nivelul ministerului. De exemplu, există o opţiune: până la 13%  din fondul plăţi directe pe hectar poate fi folosit pentru încurajarea suplimentară a unor culturi pe care România le consideră strategice. Are Guvernul de gând să facă acest lucru? Suntem în situaţia în care România nu are pregătite documentele care i-au fost solicitate de Comisia Europeană în vederea încheierii acordului pentru folosirea fondurilor europene 2014-2020. Sper ca acest guvern să ia foarte serios avertismentele Comisiei Europene cu privire la pregătirea folosirii fondurilor europene. Iată întrebări pentru care eu, ca cetăţean român, nu neapărat ca agricultor, am încercat să caut răspunsuri pe site-ul Ministerului şi nu am găsit niciunul. Şi sunt multe lucruri pe care agricultorii români nu le ştiu. Cum ar fi, de exemplu, faptul că tinerii de până în 40 de ani pot primi o majorare cu până la 25% a subvenţiei pe hectar. Judeţul dumneavoastră, Dolj, se situează în primele 20 din ţară cu cel mai mare număr de tineri, peste 3.200, aflaţi în şomaj”, a conchis Theodor Stolojan.

 MARGA BULUGEAN şi RADU ILICEANU