Un nou volum semnat de Cătălin Ghiță

0
347

În Sala „Dinu C. Giurescu” a Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” are loc astăzi, ora 17.00, lansarea cărţii „Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake”, semnată de Cătălin Ghiţă și publicată la „Institutul European” din Iași, în Colecția „Academica”. Prezintă lector univ. dr. Aloisia Şorop şi conf. univ. dr. Florentina Anghel, de la Universitatea din Craiova.

Unul dintre cei mai activi tineri intelectuali craioveni, Cătălin Ghiță este, în prezent, lector la Facultatea de Litere. A obţinut două doctorate: în literatura română (Universitatea din Craiova, 2003) şi în literatura engleză (Tohoku University, 2007). Din 2013 este director de proiect în cadrul grupului de cercetare Inter-Disciplinary.Net, Oxford. A participat la numeroase conferinţe ştiinţifice naţionale şi internațional și a publicat o serie de articole în reviste de specialitate din ţară şi din străinătate (Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie, Spania).

De asemenea, este autorul mai multor volume, între care „Lumile lui Argus. O morfotipologie a poeziei vizionare” (Ed. „Paralela 45”, 2005), „Ipostaze ale actului critic. Eseuri şi cronici literare” (Ed. „Universitaria”, Craiova, 2005), „Darurile zeiţei Amaterasu” – coautor Roxana Ghiţă (Ed. „Institutul European”, 2008), „Deimografia. Scenarii ale terorii în proza românească” (Ed. „Institutul European”, 2011), „Estetica umbrelor mișcătoare. Altfel despre filme” (Ed. „Aius”, Craiova, 2014).