Meşteşugurile şi artizanatul, susţinute printr-un Program naţional

0
310

Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (OTIMMC) Craiova, aflat în subordinea Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, a precizat zilele trecute că în Monitorul Oficial al României au fost publicate două programe de finanţare.

„Programul de dezvoltare şi modernizare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă”, care are ca beneficiari eligibili operatorii economici întreprinderi mici şi mijlocii definite conform prevederilor Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, care transpune în legislaţia naţională Recomandarea CE nr.361 din data de 6 mai 2003, publicată în Jurnalul Oficial al UE nr. L124 din data de 20 mai 2003, respectiv societăţi comerciale, societăţi cooperative. Valoarea alocaţiei financiare nerambursabile este egală cu echivalentul a maximum 80% pentru microîntreprinderi, 70% pentru întreprinderi mici şi 60% pentru întreprinderi mijlocii  din valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate,  dar nu poate depăşi suma de 100.000 lei pentru fiecare beneficiar. Înscrierea în cadrul Programului de dezvoltare şi modernizare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă  va fi activă s-a făcut până la data de 24.06.2011 ora 20.00.

„Programul naţional multianual pe perioada 2002 – 2012 pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului” este cel de-al doilea proiect. Beneficiari eligibili în cadrul Programului sunt operatori economici (întreprinderi mici şi mijlocii definite conform prevederilor Legii nr.346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare), respectiv societăţi comerciale, societăţi cooperative, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, precum şi asociaţii profesionale sau fundaţii. Şi l-a acest program a expirat timpul. Solicitanţii putând să se înscrie direct pe site doar până pe 18 iunie a.c.