24 de tineri fermieri din sudul judeţului au învaţat să facă agricultură modernă

0
664

24 de tineri fermieri din cele 15 localităţi care compun Grupul de Acţiune Locală (G.A.L.) Sudolt – respectiv comunele Afumaţi, Bârca, Bistreţ, Catane, Cârna, Gângiova, Gighera, Giurgiţa, Goicea, Măceşu de Jos, Măceşu de Sus, Sadova, Urzicuţa şi oraşul Dăbuleni, din Dolj, alături de comuna Ştefan cel Mare din Olt – au avut ocazia să afle ultimele noutăţi în materie de management agricol, agricultură ecologică şi irigarea culturilor, predate de cadre didactice de la Facultatea de Agricultură şi Horticultură din Craiova. Cursurile s-au derulat prin intermediul proiectului „Creşterea competitivităţii în domeniul agricol în G.A.L. Sudolt”, finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), Axa 4 Leader, implementat de firma Neiriama Training Solutions SRL din Craiova. Conferinţa de finalizare a proiectului, care a avut loc la Liceul Teoretic „Adrian Păunescu” din comuna Bârca, în prezenţa unora dintre cursanţi, a fost un bun prilej de prezentare a rezultatelor concrete ale acestui demers.

 

Cioboată Ionela Izabela

Cioboată Ionela Izabela, din comuna Cârna, este unul dintre cei 24 de cursanţi pe care i-am întâlnit la conferinţa de încheiere a proiectului. Ne-a povestit încântată că imediat ce a aflat de derularea acestor cursuri s-a şi înscris, împreună cu soţul, Lucian Nicu Cioboată, preot în comuna Cârna – după cum ne-a mărturisit – dornici să înveţe cum poţi face o agricultură modernă, pe baze ştiinţifice. „Împreună cu soţul, avem o mini-fermă în localitatea Cârna, mai exact 3 ha de teren, pe care acum avem cultivată lucernă, dar vrem să o transformăm în fermă pomicolă. De fapt, soţul vrea să facă o livadă de cireşi, iar eu să înfiinţez o plantaţie de trandafiri, din care să fac dulceaţă. Eu fac dulceaţă de trandafiri şi acum, însă în cantităţi mici şi doar pentru consumul familiei. M-am gândit însă să transform acest hobby al meu într-o mică afacere, în sensul de a face dulceaţă de trandafiri şi a o comercializa. Tot prin intermediul G.A.L. Sudolt va fi depus un proiect pentru promovarea produselor locale, care urmează să fie vândute în portul Calafat. Acolo intenţionez să vând şi eu dulceaţa de trandafiri. Va fi un produs natural, sută la sută bio şi sunt convinsă că va avea foarte mare căutare. Cu ajutorul soţului am şi plantat trandafirii şi sper ca după doi ani de zile să-mi văd visul realizat”, a declarat Cioboată Ionela Izabela.

Soţia interesată de irigaţii, soţul de pomicultură

Am întrebat-o dacă i s-a părut că aceste cursuri ar ajuta-o în vreun fel în ceea ce şi-a propus şi ne-a răspuns că e convinsă că da. „Eu am terminat chiar Facultatea de Agricultură şi Horticultură din Craiova şi aveam idee de principalele noţiuni ce ţin de agricultură, însă trebuie să recunosc că multe din lucrurile învăţate aici au fost noi şi pentru mine. Spre exemplu, nu ştiam nimic despre irigaţii şi am fost foarte atentă la ceea ce s-a predat, iar soţul a fost cel mai mult interesat de plantarea şi întreţinerea pomilor”, a încheiat Cioboată Ionela Izabela.

Asemenea ei, şi Andrei Constantina s-a înscris la cursurile organizate de firma Neiriama Training Solutions SRL şi spune că nu-i pare rău. „Am, împreună cu soţul, o fermă în comuna Cârna. Avem mai multe animale – 6 porci, 10 oi şi 100 de păsări – şi 8 hectare de teren. Mi s-au părut foarte interesante lucrurile predate de domnii profesori, pentru că noi suntem obişnuiţi să facem agricultură aşa cum ne-au învăţat părinţii şi bunicii noştri, dar e nevoie să cunoaştem câte ceva şi din tehnicile moderne şi ştiinţifice”, a mărturisit Andrei Constantina.

15 întâlniri în tot atâtea localităţi

„Pentru ca oamenii să afle de aceste cursuri pe care noi le-am organizat am avut 15 întâlniri, câte una în fiecare comună componentă a G.A.L. Sudolt. Cu aceste ocazii le-am explicat celor interesaţi de ce sunt utile informaţiile pe care le furnizăm prin intermediul cursurilor dacă vrei să-ţi deschizi o afacere în domeniul agricol ori să-ţi creşti afacerea. Este vorba despre dezvoltarea competenţelor antreprenoriale şi manageriale, spus pe scurt”, a explicat managerul de proiect Cristina Neicu. Referitor la modul cum au fost selectaţi cei 24 de cursanţi, aceasta a explicat că s-a ţinut cont de suprafaţa de teren pe care o gestionează şi de domiciliu, care trebuia să fie musai într-una din cele 15 localităţi cărora li se adresează proiectul.

Toată finanţarea proiectului a fost asigurată prin PNDR

Cursurile au avut o durată de 10 zile – din care 5 zile teorie şi 5 zile practică. „Pregătirea practică s-a desfăşurat în ferme agricole care îşi susţin activitatea pe baza metodelor prezentate în partea teoretică. Ea a fost structurată în cinci module, iar fiecare cursant le-a parcurs individual cu câte un formator de practică specializat”, potrivit managerului de proiect Cristina Neicu. Prin intermediul cursurilor tinerii fermieri au aflat informaţii despre managementul agricol şi dezvoltarea durabilă – inclusiv despre reconsiderarea rolului cooperaţiei în agricultură, despre agricultura ecologică şi protecţia mediului, despre amenajarea teritoriului agricol – gruparea culturilor pe categorii de folosinţă, delimitarea şi comasarea perimetrului aferent, despre irigarea culturilor şi întreţinerea lor în condiţii de secetă şi, nu în ultimul rând, despre importanţa accesării fondurile europene.

Valoarea totală a proiectului „Creşterea competitivităţii în domeniul agricol în G.A.L. Sudolt” este de 86.170 lei, suma fiind asigurată în proporţie de 100% prin PNDR.

 

SC Neiriama Taining Solutions SRL este o societate româneasca înfiinţată în anul 2011, ce are ca principal domeniu de activitate organizarea de cursuri de formare profesională, atât în domeniul public, cât şi privat. Până în prezent, firma a oferit servicii de formare profesională pentru un numar de peste 1.500 persoane. Toţi lectorii cu care colaborează au o bogată experienţă în domeniile de formare, sunt autorizaţi A.N.C. şi participă la rândul lor la programe de perfecţionare continuă, pentru a asigura participanţilor la cursuri accesul la cele mai noi şi competitive soluţii şi informaţii din aria de expertiză.

Grupul de Acţiune Locală (G.A.L.) Sudolt este o organizaţie neguvernamentală înfiinţată încă din anul 2008, care are drept scop atragerea de fonduri nerambursabile pentru localităţile din Valea Dunării. Aşa cum am menţionat deja, este formată din 15 localităţi – 13 comune şi un oraş, Dăbuleni, din Dolj, şi o comună din Olt şi este condusă încă de la înfiinţare de Vali Mitrică.