Aproximativ 200 de membri ai miliţiilor proruse au ocupat ieri dimineaţă sediul marinei ucrainene din Sevastopol, în Crimeea, a declarat un purtător de cuvânt al acesteia, Serghii Bogdanov. „Chiar dacă avem autorizaţie să ne folosim armele pentru a ne apăra, nu o facem şi nu o vom face”, a precizat el. După câtva timp, militanţii proruşi au anunţat că l-au capturat pe şeful marinei ucrainene, Serghii Gaiduk. „A fost blocat, nu poate merge nicăieri. A fost forţat să părăsească zona şi l-am prins”, a declarat Igor Eskin, reprezentantul forţelor ruse la faţa locului. Tot ieri, ministrului Apărării ucrainean şi vicepremierului Vitalie Iarema li s-a refuzat accesul pe teritoriul Crimeei, iar Curtea Constituţională de la Moscova a validat, în unanimitate, tratatul privind alipirea Crimeei la Rusia, considerându-l „conform Constituţiei ruse”, a declarat preşedintele instanţei, Valeri Zorkin.
Moscova a susţinut ieri că a răspuns rapid la solicitarea preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, de a vizita Rusia, dar el „nu a fost lăsat de colegii săi” să vină. „Preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, s-a adresat la 17 martie Moscovei, solicitând o vizită de urgenţă în Rusia, înainte de summitul european de la sfârşitul acestei săptămâni, pentru a afla direct poziţia părţii ruse în legătură cu criza din Ucraina şi căile de ieşire din această situaţie complicată’”, scrie MAE rus într-un comunicat citat de RIA Novosti. „Moscova a răspuns imediat la această solicitare şi i-a propus (preşedintelui UE) să vină în Rusia la 19 martie. Dar el nu a fost lăsat de ai săi. Pentru ce să afle adevărul, când totul este hotărât?”, adaugă diplomaţia rusă în comunicatul său. O sursă europeană, citată de AFP, a anunţat marţi că preşedintele Consiliului European şi-a anulat vizita pe care urma să o efectueze miercuri la Moscova, pentru a discuta cu preşedintele Vladimir Putin despre criza din Ucraina. Anunţul a intervenit după semnarea, la Moscova, a acordului de anexare a Crimeei la Federaţia Rusă. „UE a decis să nu efectueze această vizită în aceste condiţii”, a explicat sursa europeană, subliniind că scopul deplasării lui Herman Van Rompuy la Moscova era de a afirma „refuzul nostru în privinţa anexării” Crimeei. În schimb, secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, ar putea să efectueze astăzi o vizită la Moscova, pentru a se întâlni cu preşedintele Vladimir Putin, au anunţat ieri surse diplomatice de la sediul ONU din New York, potrivit RIA Novosti şi Interfax.
Acces interzis în Crimeea
Ministrul Apărării, Igor Teniuh, şi vicepremierul Vitalie Iarema, din guvernul interimar de la Kiev, nu au permisiunea de a intra pe teritoriul Crimeei, a anunţat ieri „premierul” regiunii, Serghei Aksionov, citat de Interfax. „Ei nu sunt aşteptaţi în Crimeea. Nimeni nu le permite accesul şi ei vor fi trimişi înapoi”, a subliniat Aksionov. Anterior, premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk le-a cerut ministrului Apărării şi vicepremierului să se deplaseze de urgenţă în Crimeea, pentru a preveni „escaladarea situaţiei într-un conflict militar”.
SUA ar putea trimite trupe în ţările baltice
Statele Unite ar putea să trimită trupe, în cadrul unui sistem prin rotaţie, în statele baltice, pentru a asigura astfel aceste foste republici sovietice, îngrijorate de încorporarea Crimeei în Rusia, a declarat ieri, la Vilnius, vicepreşedintele american Joe Biden. „Studiem un anumit număr de măsuri suplimentare pentru a spori ritmul şi amploarea cooperării noastre militare, inclusiv o (trimitere prin) rotaţie a unor forţe americane în regiunea Balticii, pentru exerciţii terestre şi navale, dar şi misiuni de antrenament”, a declarat Biden într-o conferinţă de presă comună cu preşedinta lituaniană Dalia Gribauskaite şi omologul său leton Andris Berzins. În prezent, Statele Unite nu au nici o bază militară în statele baltice, unde se află doar şase avioane americane, în cadrul unei misiuni NATO.
Elveţia a suspendat negocierile cu Rusia pe tema acordului de liber schimb
Elveţia a hotărât să suspende negocierile cu Rusia în vederea semnării unui acord de liber-schimb, a anunţat ministrul Economiei, Johann Schneider-Ammann. „Am decis suspendarea negocierilor şi am informat Rusia”, a declarat ministrul, explicând hotărârea prin acţiunile Moscovei în regiunea ucraineană Crimeea. „Există dificultăţi din cauza situaţiei din Crimeea şi, într-o astfel de situaţie, nu putem pretinde că nu există probleme. Cu alte cuvinte, acordul de liber-schimb este important, piaţa rusă este importantă, piaţa Uniunii Vamale este importantă, dar nu cu orice preţ. De aceea, am decis suspendarea negocierilor, cu posibilitatea reluării acestora dacă situaţia se va normaliza”, a continuat ministrul elveţian.
Comisarul Fule propune aderarea Ucrainei la UE
Comisarul european pentru Extindere şi Politica de Vecinătate, Stefan Fule, propune aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, informează agenţia ucraineană de presă Ukrinform, care citează Deutsche Welle. Având în vedere situaţia din Ucraina, UE ar putea lua în considerare extinderea sa, consideră oficialul european. „Dacă vrem să schimbăm în mod serios acea parte a Europei de Răsărit care a fost afectată de evenimentele recente, ar trebui să folosim cel mai puternic instrument politic pe care îl are UE — extinderea. Acesta are o capacitate de stabilizare fără precedent şi este eficient”, a declarat Fule într-un interviu acordat ziarului „Die Welt”.