Almăj: “Avem cele mai bune drumuri din judeţ”

3
476
Ion Răcăreanu

Desemnat în urmă cu câţiva ani cu titlul de “primar de 5 stele”, Ion Răcăreanu, are grijă de destinele localnicilor din Almăj de aproximativ 30 de ani. După atâţia ani de când oamenii l-au învestit cu încrederea lor, primarul e de părere că în comună “n-ar mai fi prea multe de făcut”, eforturile depus în tot acest timp, fiind evidente.

Gospodarul-şef, Ion Răcăreanu, spune că la Almăj sunt “cele mai bune drumuri din judeţ”, iar lucrările de alimentare cu apă, pe o suprafaţă de 18 kilometri, vor fi încheiate în luna mai. În ceea ce priveşte canalizarea, autorităţile locale au depus proiectul şi aşteaptă să vadă dacă primesc finanţare pentru a demara lucrările. Nici unităţile de învăţământ nu sunt date uitării, iar cei aproximativ 180 de şcolari şi preşcolari învaţă în condiţii optime în cele trei şcoli şi tot atâtea grădiniţe, din localitate.

3 COMENTARII

  1. Si cu drumul de acces catre biserica din satul Sitoaia, cum ramane domnul primar? Sau satul Sitoaia nu face parte din comuna Almaj?

  2. Felicitari pentru ca domnul primar a reusit sa betoneze caile principale de acces din comuna care acum treizeci de ani erau aproape inaccesibile in sezonul rece dar …ulitele laterale, chiar la mica distanta de drumul principal sunt mult inaltate comparativ cu nivelul caselor, doar pietruite, denivelate si pline de noroi iar curtile oamenilor sunt de cele mai multe ori inundate de toamna pana primavara, nu mai vorbesc despre ce se intampla la o ploaie mai serioasa. Deci…ar mai fi ceva de facut!!!

  3. Dar cu introducerea apei potabile cum ramane d-nul prea vechi primar?
    Ne mai amagiti cu altceva sau o lasati balta si va vedeti de alte drumuri personale

Comments are closed.