Inundațiile îi lovesc, din nou, pe cei din Motoci…

0
652

Ploaia nu a contenit nici ieri, spre disperarea sătenilor din Motoci care și-au văzut, încă o dată, curțile inundate. Dacă de dimineață, apa băltea pe terenurile agricole și intrase doar în numai câteva proprietăți, după câteva ore inevitabilul s-a produs. Nimeni și nimic nu a mai putut să oprească apa care, încet dar sigur, a acoperit nu mai puțin de 70 de gospodării. La închiderea ediției noastre, comuna era în stare de alertă maximă, mai multe echipaje de pompieri aflându-se deja la fața locului pentru a înălța diguri din saci de nisip și a scoate apa din curțile oamenilor. Starea de spirit în comună era foarte proastă, sătenii așteptându-se la încă o noapte cu ploaie și probleme.

Ploua continuu, ieri de dimineață, la Motoci, unul dintre satele comunei Mischii, aflat mai mereu în pericol de inundații. Pe terenurile agricole de la intrarea în comună, apa se adunase în bălți mari, iar un echipaj de muncitori încercau să o dreneze prin canalele de lângă carosabil. Era o muncă anevoioasă fiindcă nu exista decât un singur utilaj, iar scurgerile de apă erau împânzite de buruieni uscate. Dar nu aceasta era cea mai mare problemă în Motoci. De cum intrai în localitate, săreau în ochi șanțurile pline cu apă care, în mod evident, nu mai puteau prelua nici o picătură. „Încercăm să spargem un podeț și să mai dăm drumul la apă.. nu vedeți ce vine de pe dealul ăla!”, spunea unul dintre cei trei oameni despre care aflăm că sunt trimiși de primărie să degaje cumva apa din canale. Într-adevăr, pe una dintre ulițe, apa venea în șiroaie și era galbenă de la nisipul de pe dealuri. Și aici se lucra cu un utilaj, dar acesta nu prea putea să facă față situației, apa strângându-se repede sub roți. Oamenii erau disperați, mai ales cei care aveau gospodăriile aproape, și ieșiseră să vadă dacă se poate face pentru ei.

Măsuri disperate ale autorităților

„Mai încolo, în centrul comunei, avem probleme și mai mari. Apa trece peste drumul național și inundă celelalte curți. Acolo trebuie făcut ceva pentru că noi nu putem interveni fiind vorba de un drum național. Am făcut șanțuri și tot degeaba”, se plângea primarul comunei Mischii, Gheorghe Popa, care spunea că încălțase cizmele de cauciuc de la primele ore ale dimineții și patrula prin toate satele acum. În mijlocul comunei Motoci, asfaltul era, într-adevăr, acoperit cu multă apă. Balta era împrăștiată în valuri de mașini, nu creștea, dar nici nu scădea. Un echipaj al ISU Dolj se afla acolo și începuse să spargă un alt podeț pe sub care apa nu putea să mai curgă. Din această cauză, terenurile din fața curților erau complet sub apa care începuse să se infiltreze și în curți.

Teroarea inundațiilor din 2005 mai bântuie și acum

Atunci când s-a trezit și a ieșit în curte, Marin Ciobanu a intrat în apă până de genunchi. Fusese inundat și în 2005, când a fost aproape să-și piardă casa cu totul, și a avut un șoc. „Dacă nu primeam ajutor din partea autorităților, probabil că îmi intra apa în casă. Plouă de câteva zile în continuu și ne este frică să nu pățim iar ca în 2005. Atunci mi-a intrat apa în casă, a avut un metru înălțime și mi-a distrus tot ce am avut, toată mobila și toate covoarele. Soția mea este foarte bolnavă, are probleme cu inima, și mi-a fost mai mult frică să nu i se întâmple ceva. Avea palpitații și îmi zicea mereu că vine iar apa peste noi. Nu îmi părea rău de casă, cădea și gata, dar dacă i se întâmpla ei ceva?”. Ascuns sub o umbrelă, omul se plimba de colo-colo și îi întreba, din minut în minut, pe pompieri dacă mai au de gând să mai tragă apă din curtea lui.

Pompierii au scos apa din curți

Pompele ISU Dolj reușiseră să scoată cea mai mare parte din apa care băltea în această curte. Dacă priveai peste gardurile vecinilor și mai ales pe la porți, îți dădeai seama că ar fi fost nevoie de mult mai multe utilaje de acest gen… „De dimineață m-am dus la primărie și i-am spus primarului că mi-a ajuns apa la scări, în grădină nu se mai vedea nimic… Și mi-a promis că o să aducă ajutoare ca să mă salveze. Au venit pompierii și trag de câteva ore apă de la mine din curte. Au două pompe și tot nu fac față pentru că apa vine mereu. Acum, la mine este mai bine, dar sunt aproape toți vecinii mei care au curțile înecate în apă”, spunea localnicul privind cu disperare în gospodăriile alăturate în care apa se strângea încet-încet.

„Este peste puterile noastre …”

Tesluiul, care curge exact pe lângă casele oamenilor și este destul de capricios primăvara și toamna, nu a fost principalul vinovat acum. Pârâul a inundat fără milă comuna în 2005, însă autoritățile spuneau ieri că, de această dată, apele au coborât de pe dealurile care înconjoară localitatea pe toate părțile. „Toată apa vine de pe canalele de coastă. Este peste puterile noastre să o controlăm și încercăm acum să desfundăm șanțurile pe acolo pe unde oamenii nu au făcut acest lucru. Au fost avertizați și au fost chiar sancționați, dar mai sunt și gospodării ale unor oamenii în vârstă care nu-și mai pot curăța șanțurile”, spunea primarul Gheorghe Popa, încercând să găsească o explicație logică pentru situația de la Motoci. Apa de ploaie ar fi trebuit să fie preluată de canalele din fața caselor și deversată în Teslui. Primarul spunea că pârâul este dotat cu un sistem de clapeți, care dă împiedică deversarea peste maluri în cazul în care volumul de apă crește. Din cauza ploilor, acest lucru s-a întâmplat deja și Tesluiul nu mai putea, ieri, să colecteze apa de ploaie care se aduna în comună.

Nu a fost Tesluiul, ci apa de pe versanți

La granița dintre Mischii și Ghercești, la marginea satului Mlecănești, se adunase o mare de apă pe un teren agricol. Ploaia cădea în continuu, din ce în ce mai puternic, iar o echipă formată din reprezentanți ai Administrației Bazinale de Apă (ABA) Jiu și ai Prefecturii Dolj supraveghea evoluția lucrurilor. Erau pregătiți mai mulți saci cu nisip pe care pompierii și localnicii urmau să îi așeze de-a lungul apei în cazul în care acesta avansa și mai mult către case. „Tesluiul nu crează probleme, nu este ștrangulat și este sub cota de atenție. Pârâul este un curs de apă regularizat, dar, aici, la granița dintre Mlecănești și Ghercești, cetățenii au refuzat să li se facă regularizarea Tesluiului. Sunt circa 300 de metri în Mlecănești unde cetățenii nu și-au dat acordul ca utilajul să intre și să facă regularizarea pe râul Teslui. Au dat semnături că nu permit intrarea utilajelor ca să nu le distrugă livezile și acum apa se strânge aici”, a declarat Florinel Stancu, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor din cadrul ABA Jiu.

Noaptea era așteptată cu teamă

Gheorghe Popa

Până la închiderea ediției noastre, lucrurile s-au complicat la Motoci. Primarul Gheorghe Popa a declarat, în jurul orei 16.00, că la cele 15 gospodării inundate de dimineață s-au mai adăugat alte 55 de curți care, de asemenea, au fost invadate de apă. Mai multe echipaje ale ISU Dolj au luat drumul spre Motoci pentru a trage apa din gospodării cu pompele din dotare. Temându-se că ploaia, care era așteptată peste noapte, o să le producă și mai multe stricăciuni, localnicii au ieșit ca să îi ajute pe pompieri. Forțele de intervenție erau pregătite să înalțe, la nevoie, și diguri de protecție cu saci de nisip pentru apărarea caselor.

 

Ploile au creat probleme și în alte trei localități din Dolj. În satul Popânzălești, comuna Drăgotești, pompierii de la ISU Dolj au așezat saci de nisip pe o lungime de 12 metri pentru a proteja gospodăriile de o eventuală revărsare a pârâului Teslui. La Robănești au fostplasați saci de nisip pentru a preveni inundarea unei locuințe, iar la Ghercești a fost nevoie de supraînălțarea malului pârâului Teslui pentru apărarea a 15 gospodării.

 

Craiova nu a scăpat fără a fi inundată. S-a întâmplat acolo unde nu există nici până acum sistem de canalizare, respectiv pe Aleea IV Brestei, „Eliza Opran”, Aleea IV Bâlteni, „Fermierului”, „Odessa”, „Școlii”, „Poporului”. Și de această dată, soluția a fost aceeași: apa a fost scoasă cu motopompele de la CAO și ISU Dolj.

 

Aseară a fost instituit cod portocaliu de inundaţii pe albiile râurilor Teslui, Desnăţui şi Raznic deşi, iniţial, reprezentanţii ABA JIU anunţaseră  codul galben de inundaţii pe Desnăţui, Jiu (sectorul Filiaşi-Podari) şi pe unii afluenţi ai acestuia din bazinul mijlociu și inferior. Reprezentanții ABA Jiu au raportat că, ieri, au existat depășiri ale cotelor de atenție pe râul Jiu – la Răcari, dar și pe pârâurile Desnățui, Terpezița și Raznic. Specialiștii au menționat că, în localitatea Mischii, nu a fost depășită cota de atenție a pârâului Teslui, iar inundațiile din această comună au fost provocate de scurgerea apei de pe versanți.

LAURA MOȚÎRLICHE  şi  RADU ILICEANU