Poliţiştii de proximitate ai Secţiei 1 Poliţie s-au deplasat, vineri, la Grădiniţa cu program prelungit Traian Demetrescu unde au participat la o întâlnire cu preşcolarii din grupele mari şi mijlocii din cadrul instituţiei de învăţământ, activitate ce se înscrie în proiectul “Pieton pe strada copilăriei ”. Activitatea urmăreşte creşterea gradului de siguranţã în unităţile de învăţământ, menţinerea şi creşterea gradului de siguranţă civică în zona unităţilor de învăţământ. La întâlnire au participat 26 copii preşcolari însoţiţi de educatoare, totodată fiind organizat şi concursul „Ce ne sfătuieşte agentul de circulaţie”, cu motto-ul „Strada nu–i o joacă”, fiind distribuite pliante cu sfaturi preventive referitoare la prevenirea accidentelor rutiere.
De asemenea, au fost înmânate diplome preşcolarilor din grupele mare şi mijlocie care au participat interactiv la tema respectivă.