Aproape 2 milioane de lei pentru reparaţii la imobilele în care își desfășoară activitatea Biblioteca Județeană

0
340

Investițiile care vor fi realizate în acest an la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova „ vor consolida statutul instituției, apreciată drept una dintre cele mai moderne pe plan național, și vor îmbogăţi gama serviciilor oferite”, a apreciat, ieri, Ion Prioteasa, șeful administrației publice județene. Cu susținerea plenului Consiliului Județean Dolj, peste 2 milioane de lei se îndreaptă, în anul 2014, către această instituție de cultură, având ca principală destinație reparații la imobilele în care își desfășoară activitatea.

„În sfera culturală, Biblioteca Județeană este, fără îndoială, unul dintre cei mai buni emisari ai Doljului în țară, dar și peste granițe. Faptul că, anul trecut, două mari personalități ale lumii academice, reputații istorici Dan Berindei și Dinu C. Giurescu, ne-au acordat toată încrederea, donându-și valoroasele fonduri de carte acestei instituții din subordinea Consiliului Județean, ne dă măsura clară a prestigiului pe care și l-a construit, fiind una dintre cele mai moderne pe plan naţional”, a declarat Ion Prioteasa, adăugând că aceste gesturi care au onorat instituția și urbea reprezintă și un motiv în plus pentru a fi asigurate în continuare condițiile necesare pentru o cât mai bună desfășurare a activității.

Se reabilitează sediul propriu-zis și Casa Dianu

Parte din suma alocată bibliotecii în acest an va fi folosită pentru lucrări la acoperișul şi faţada clădirii noi, dar şi la corpul de legătură cu depozitul general de carte, a cărui dotare şi reamenajare interioară intră în etapa finală, fiind alocate fondurile necesare încheierii acestei investiţii. Se vor finaliza în acest an, tot cu bani asiguraţi de Consiliul Judeţean, şi reparaţiile la sediul propriu-zis al bibliotecii, o investiţie cu atât mai importantă cu cât ea vizează un imobil de patrimoniu. «Ducem astfel mai departe un demers pe care l-am început din respect pentru zestrea construită a judeţului Dolj și de-a lungul căruia am reuşit să reabilităm clădiri precum cea a Muzeului Olteniei, precum Casa Băniei, cărora li se va adăuga în curând şi Palatul „Jean Mihail”», a mai spus Ion Prioteasa.

Pe acelaşi segment se înscrie încă un proiect iniţiat în acest an, legat tot de o clădire a Bibliotecii Judeţene: Casa Dianu, cea în care a funcţionat Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Cornetti”, un alt monument de arhitectură care necesită reparaţii. Într-o primă etapă, au fost prevăzute fondurile necesare pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic, care vor oferi o imagine clară asupra lucrărilor pe care le presupune acest obiectiv.

Continuă proiectul privind realizarea centrului transfrontalier Dolj-Vratsa

Anul 2014 înseamnă şi continuarea proiectului în valoare de peste 3 milioane de euro, cu finanţare nerambursabilă, privind realizarea centrului transfrontalier de informații și comunicații Dolj-Vratsa, pe care Consiliul Judeţean şi Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” îl implementează în colaborare cu partenerii din Bulgaria. „Vom crea, astfel, o importantă punte de legătură între cele două regiuni, în beneficiul tuturor celor interesaţi, fie că ne referim la sfera universitară, la studenți, fie la mediul de afaceri și la persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă. Pe de altă parte, există şi o componentă prin care vom pune mai bine în valoare cărţile de patrimoniu şi alte înscrisuri vechi şi rare din colecţia Bibliotecii Judeţene, care vor fi scanate şi oferite apoi publicului spre consultare în format electronic”, a mai spus șeful administrației publice doljene.

„After school la bibliotecă” și programe educative pentru romi

La rândul său, managerul bibliotecii, Lucian Dindirică, a subliniat că anul 2014 va presupune nu doar continuarea unor programe de succes, ci și lansarea unor inițiative prin care instituția își va consolida rolul social. Așa sunt „After school la bibliotecă”, dedicat micilor școlari, care vor lua parte la multe activități educative, precum și implementarea unor programe de stimulare a participării  romilor în proiecte educative, dar şi a inserţiei tinerilor pe piaţa muncii. Tot anul acesta, Academia Română a ales biblioteca doljeană pentru organizarea unui important simpozion naţional de filozofie.