Ponta: Anul acesta nu va fi introdus nici impozitul diferenţiat, nici taxa de solidaritate

0
313
Victor Ponta

Impozitul diferenţiat nu va fi introdus în mod sigur în acest an pentru veniturile persoanelor fizice, la fel cum nici taxa de solidaritate pe venituri ridicate nu va fi aplicată în 2014 dacă nu există o decizie unanimă în cadrul USL, a declarat ieri premierul Victor Ponta. „Taxa de solidaritate nu e trecută ca venit bugetar şi nu există un acord unanim în cadrul USL. Suntem trei de acord că ar fi bună, dar al patrulea (n.r. – PNL) nu e de acord”, a spus Ponta, care a precizat că susţine în continuare introducerea unei astfel de taxe. În strategia fiscal-bugetară 2014-2016, aprobată anul trecut de Guvern şi Parlament, se afirmă, la capitolul privind „Tendinţe ale principalelor taxe şi impozite pe orizontul 2014-2017”, că se intenţionează „introducerea impozitului diferenţiat pe venitul salarial, cu deductibilităti fiscale: cote de 8%, 12% şi 16 % ce vor putea fi stabilite pe grile de venit, precum şi reducerea semnificativă a CAS cu 5 puncte procentuale începând cu luna iulie 2014, care prin măsurile ce vor fi întreprinse va avea un impact bugetar neutru”.