Craioveni condamnaţi definitiv pentru falsificare de monedă

0
519

Doi craioveni, condamnaţi definitiv la 5 ani de închisoare, respectiv 5 ani şi 6 luni închisoare pentru constituire de grup infracţional şi fals de monedă, au fost prinşi şi încarceraţi de poliţişti la acest sfârşit de săptămână. Cei doi fac parte dintr-un grup de opt persoane trimise în judecată de procurorii DIICOT Craiova, în urma unei acţiuni de amploare desfăşurată în februarie 2011, când s-a descoperit „fabrica de bani” de pe strada „Râului” din Craiova, cu toţii fiind acuzaţi că falsificau lei şi valută, bancnotele fiind apoi puse în circulaţie în Dolj. Sentinţa în dosar a rămas definitivă joi, 30 ianuarie a.c.

Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, în cursul zilei de vineri, poliţiştii craioveni i-au prins pe Tomică Mihai, de 25 de ani, din Craiova, condamnat 5 ani şi 6 luni închisoare pentru constituire de grup infracţional şi fals de monedă şi pe Florin Radu de 27 de ani, din Craiova, condamnat la 5 ani închisoare pentru aceleaşi infracţiuni. „Craiovenii au fost ridicaţi şi introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului, în baza mandatelor de executare a pedepsei cu închisoarea emise pe numele lor de Tribunalul Dolj. Ambii vor fi transferaţi în penitenciar pentru ispăşirea pedepselor”, a precizat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj

Mihai Tomică, Florin Radu,  împreună cu Vasile Ovidiu Petcu, ce a primit 5 ani şi 6 luni în acelaşi dosar (dar este din Mehedinţi şi va fi încarcerat acolo), au fost condamnaţi definitiv joi, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le-a respins ca nefondate recursurile declarate împotriva deciziei penale nr. 61 din 26 februarie 2013 a Curţii de Apel Craiova, prin care li s-au menţinut pedepsele primite la Tribunalul Dolj.

„Fabrica de bani” de pe strada Râului, descoperită pe 1 februarie 2011

Povestea destructurării grupării de falsificatori de pe strada „Râului” din Craiova a început în urmă cu trei ani. Chiar pe 1 februarie 2011, în cadrul unei ample acţiuni a poliţiştilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova şi procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, având ca scop destructurarea unei reţele de falsificatori de bani – lei şi valută – care acţiona în Craiova, dar şi pe teritoriul judeţului, au fost efectuate mai multe percheziţii la locuinţe ale romilor de pe strada “Râului”, dar şi în alte locuri, fiind ridicaţi Victor Sîrbu (36 de ani), Zaharia Radu zis “Tohari” (40 de ani), Tomică Mihai zis “Tomil” (23 de ani), Florin Radu, în timp ce din municipiul Drobeta-Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, a fost “săltat” un alt membru al grupului, Ovidiu Vasile Petcu (27 de ani), toţi cinci fiind arestaţi preventiv de pe 2 februarie 2011. Mihai Dan Pădaru (25 de ani) şi Marian Mihai (32 de ani) nu au fost găsiţi de poliţişti, pe numele lor fiind emise ulterior mandate de arestare în lipsă, în timp ce Ionuţ Logoviceanu a fost cercetat în stare de libertate.

În urma percheziţiilor au fost găsite o unitate de calculator în care poliţiştii au dat peste matriţele bancnotelor care erau falsificate, un scanner şi o imprimantă performante utilizate la contrafacerea bancnotelor autohtone şi 14 bancnote contrafăcute din cupiurile de 100 lei, 500 lei, 200 euro şi 500 euro. Grupul se ocupa atât cu ”producerea” bancnotelor false, cât şi cu punerea lor în circulaţie, Victor Sîrbu, coordonatorul reţelei, încasând 50% din valoarea bancnotelor false, însă în bani adevăraţi, după cum au stabilit procurorii DIICOT Craiova. Inculpaţii mergeau la staţii de alimentare cu GPL, de obicei seara, în judeţ, achitau cu o bancnotă de valoare mare (falsă) şi primeau restul în bani buni.

Cei opt au fost trimişi în judecată pentru constituirea unui grup infracţional organizat, falsificare de monedă, punere în circulaţie a valorilor falsificate şi furturi de cablu, iar în iunie 2011 trei dintre inculpaţi, respectiv Florin Radu, Mihai Tomică şi Petcu Vasile Ovidiu, şi-au recunoscut infracţiunile comise în faţa judecătorilor şi au beneficiat de reducerea cu o treime a pedepselor în baza Legii Micii Reforme în Justiţie. Astfel, Florin Radu a fost condamnat la 5 ani de închisoare, iar Tomică şi Petcu la câte 5 ani şi şase luni de închisoare. Au făcut apel, iar judecătorii de la Curtea de Apel Craiova le-au respins apelurile ca fiind nefondate. Ceilalţi cinci inculpaţi au fost condamnaţi şi ei la pedepse cuprinse între 5 şi 5 ani şi 6 luni de detenţie.