Povestea e cam aşa: unul a sosit cu maşina de la reşedinţa sa romană, celălalt a venit cu trenul de la Frorenţa. Unul a fost fluierat şi bombardat cu ouă, celălalt nu. Silvio Berlusconi (77 de ani), condamnat definitiv la 4 ani de închisoare pentru fraudă fiscală şi de prima instanţă la 7 ani de închisoare pentru prostituţie cu minore şi abuz de putere, dar în continuare liderul partidului Forza Italia (dreapta), şi Matteo Renzi (39 de ani), noul secretar al Partidului Democrat (PD, stânga), s-au întâlnit sâmbătă, 18 ianuarie, timp de două ore şi jumătate, la sediul PD din Roma. În discuţie: negocierea pe viitoarea şi promisa reformă a legii electorale, după ce Curtea Constituţională a respins, în decembrie, legea în vigoare, numită Porcellum. De fapt, această discuţie îl readuce pe Il Cavaliere în prim-planul scenei politice, după excluderea din Parlament. Şi chiar dacă au trebuit să discute sub fotografia înfăţişându-i pe Fidel Castro şi Che Guevara jucând golf la Havana, atribuită fotografului cubanez Korda, Silvio Berlusconi, unul din cei mai bogaţi oameni din Italia, s-a simţit victorios, de parcă ar fi avut un nou pistolet la centură. În momentul de faţă, Matteo Renzi, primarul Florenţei, este unul dintre politicienii cei mai convingători din Peninsulă, dar s-a văzut nevoit să discute cu diavolul. Comunicatul de presă privind întâlnirea va fi prezentat astăzi, ora 16, de conducerea Partidului Democrat. Numai că în Italia lumea îşi aminteşte de toate înţelegerile ratate convenite de magnatul media şi reprezentanţii stângii. Ori de câte ori Silvio Berlusconi a început prin a-şi lăuda adversarul, numindu-l un adevărat social-democrat, deznodământul a fost acelaşi. A păţit-o Massimo D’Alema în 1997, când s-a înţeles cu Berlusconi în privinţa revizuirii Constituţiei. Acordul celor doi oameni politici a fost denunţat ulterior de Il Cavaliere. Idem în 2008. Il Cavaliere, câştigător al alegerilor, l-a invitat pe perdantul Walter Veltroni să discute despre marile reforme, tentativă repede abandonată. Tocmai din această perspectivă, ziariştii din Peninsulă se întreabă ce încredere poţi avea pe cuvântul unui om al cărui calendar judiciar se ciocneşte cumplit cu cel politic şi care nu doreşte altceva decât să profite. Întâlnirea, deloc confortabilă la nivelul PD, unde există întrebări cu privire la greşeala morală şi politică, a fost însă îndelung gândită. Mai ales că micii parteneri ai coaliţiei guvernamentale (Noul Centru Dreapta, al lui Angelino Alfano, sau Cetăţenii lui Mario Monti) se tem de o înţelegere a celor două câmpuri politice majore din Peninsulă. Indispensabili majorităţii, îndeosebi la Senat, aceştia pot determina căderea Guvernului Enrico Letta, dacă interesele lor nu sunt prezervate. Şi riscul e real. Pentru Matteo Renzi opţiunile sunt limitate. Şi trebuie să se grăbească pentru a dovedi că alegerea sa în fruntea PD a schimbat lucrurile. În caz de eşec şi de noi alegeri, unii se tem de reînvierea lui Silvio Berlusconi, deşi nu puţini îl consideră doar o sperietoare de ciori. Cât priveşte proiectul de reformă a legii electorale, în discuţie s-au aflat trei variante: reîntoarcerea la legea anterioară, numită „Mattarellum”, sistemul spaniol şi scrutinul în două tururi. Fiecare dintre acestea cu avantajele şi dezavantajele sale. Renzi şi-a asumat un risc enorm întâlnindu-se cu Berlusconi, dar în politică compromisul este subînţeles şi nimeni n-a putut face rabat de la aşa ceva. Şi pentru a trece puntea, nu rareori te faci frate… cu dracul.
