„Trebuie remarcat progresul obţinut în ultimul timp în stabilirea Uniunii Bancare”

0
393
Marian Jean Marinescu

La încheierea mandatulului Lituaniei la Preşedinţia Consiliului European, eurodeputatul Marian Jean Marinescu, vicepreşedintele PPE, a transmis un mesaj, susţinând că nu trebuie să uităm un punct important de pe agenda Preşedinţiei lituaniene, şi anume Acordul de Asociere şi cel de Liber Schimb dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova. Fiecare ţară UE deţine preşedinţia timp de şase luni, prin rotaţie. De la 1 ianuarie 2014, ştafeta a fost preluată de Grecia.

„Trebuie remarcat şi susţinut activ progresul obţinut în ultimul timp în stabilirea Uniunii Bancare, în generarea de politici economice responsabile din  partea statelor membre, precum şi în legislaţia care protejează interesele financiare şi garantează drepturile cetăţenilor Uniunii în sectorul financiar. Nu trebuie să uităm un punct important de pe agenda Preşedinţiei lituaniene, şi anume Acordul de Asociere şi cel de Liber Schimb dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova. Acest acord reprezintă o recunoatere a eforturilor de reformă din ultimii ani ale guvernului de la Chişinău, dar şi o dovadă că UE îşi onorează angajamentele faţă de partenerii estici. Regret că nu au fost deschise discuţiile privind Regulamentul Cerul Unic European.  Acest regulament este foarte important, atât pentru UE, cât şi  pentru cetăţenii săi prin îmbunătățirile pe care le aduce traficului aerian și confortului pasagerilor pe acest mod de transport. Mulţumesc Preşedinţiei lituaniene pentru colaborarea excelentă din cadrul  negocierilor pentru Fondul de securitate internă al UE”, a spus europarlamentarul Marian Jean Marinescu.