Deşi mandatul i-a fost prelungit până în toamnă, potrivit versiunii oficiale pentru a i se permite organizarea viitorului summit NATO, care va avea loc în septembrie, Anders Fogh Rasmussen, secretarul general danez al Alianţei Nord-Atlantice, va juca un rol de luat în seamă în viitoarea cursă a mandatelor europene. Ca un outsider, dar încă în postul de secretar general, pentru care nu mai poate obţine încă un mandat, potrivit statutului, va intra în competiţia pentru Comisia Europeană, preşedinţia Consiliului şi postul de Înalt reprezentant al diplomaţiei europene. Până în prezent, doar un singur candidat pentru funcţia de secretar general NATO şi-a făcut publică declaraţia: berlusconianul pocăit Franco Fratini, fost ministru italian pentru Afaceri Externe şi fost comisar european pentru Justiţie. Se mai vorbeşte de creştin-democratul belgian Pieter De Crem, care visează la NATO, fiind poliglot, ultraatlantist, actual ministru al Apărării, deja acceptat de principalele capitale şi de lobby-ul de la Washington. Surse britanice evocă candidatura conservatorului Liam Fox, fost secretar al Apărării, atlantist şi proeuropean, care ar putea avea eventuala susţinere a mai multor capitale. Fostul prim-ministru danez Anders Fogh Rasmussen ar putea complica în alegerile europene lupta dintre finlandezul Olli Rehn şi belgianul Guy Verhofstadt, ambii din partea grupului liberal din Parlamentul European, care ţintesc preşedinţia Comisiei Europene. Rămâne în discuţie şi preşedinţia Consiliului European, deţinută de Herman Van Rompuy, la care poate aspira însă fără probleme şi un fost premier, cunoscător al artei compromisului, dar şi al moderaţiei proprii Scandinaviei, cu o expertiză dovedită pe scena internaţională, calităţi de luat în seamă. Istoria nominalizărilor europene de-a lungul a 20 de ani demonstrează însă complexitatea jocurilor de culise.
