Acordul dintre Iran şi marile puteri privind programul nuclear va fi pus în aplicare din 20 ianuarie

0
390

Negociatorul-şef iranian în dosarul nuclear, Abbas Araqchi, a confirmat că Iranul şi Grupul „5+1” au căzut de acord asupra datei de 20 ianuarie pentru debutul implementării acordului de la Geneva, a relatat ieri presa locală, preluată de Xinhua. „Astăzi, Iranul şi Grupul «5+1» au ajuns la o înţelegere cu privire la modalităţile de implementare a primei etape a Planului Comun de Acţiune. Cele două părţi au ajuns la un consens”, a anunţat Araqchi duminică. De îndată ce Iranul va începe aplicarea acordului de la Geneva, Grupul 5+1 (SUA, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China plus Germania) vor începe relaxarea sancţiunilor impuse Teheranului, conform Press TV. Pe parcursul unei perioade de şase luni, Vestul va debloca accesul la 4,2 miliarde de dolari americani constând în venituri din petrol iranian îngheţate şi, în replică, Iranul va oxida şi dilua stocul său de uraniu îmbogăţit la 20%. De asemenea, Iranul este pregătit să le permită inspectorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) să verifice implementarea acordului de la Geneva. În noiembrie, Iranul şi Grupul „5+1” au ajuns la un acord interimar în virtutea căruia Iranul s-a angajat să îşi suspende părţile sensibile ale programului său nuclear în schimbul unei relaxări a sancţiunilor internaţionale, ce îi afectează economia. Statele Unite şi Uniunea Europeană au salutat imediat decizia de a pune în aplicare, începând cu 20 ianuarie,  acordul în domeniul nuclear dintre Teheran şi marile puteri. „Începând cu 20 ianuarie, Iranul va începe pentru prima dată să elimine stocul său de uraniu puternic îmbogăţit şi să demonteze o parte din infrastructura care face posibilă această îmbogăţire”, a declarat preşedintele american, Barack Obama. Totodată, acesta i-a îndemnat din nou pe senatorii americani să nu voteze unilateral noi sancţiuni împotriva Iranului.