Căpitanul Reşiţei şi stoperul de la ASA Tg. Mureş completează lista de achiziţii pe care se aflau deja Varga, Kitanovski, Avrămia şi Herghelegiu
După intense negocieri cu gruparea bănăţeană, CS Universitatea a reuşit achiziţionarea fundaşului stânga Bogdan Vătăjelu de la Metalul Reşiţa. Jucătorul îşi dăduse deja acordul pentru a veni în Bănie, însă patronul fostei CSM Rm. Vâlcea, Cătălin Rufă, a ţinut la preţul căpitanului său. Totuşi, după ce a comparat oferta CSU cu altele, venite inclusiv din primul eşalon, Rufă a acceptat preţul oferit de gruparea din Bănie, 150.000 de euro, plus Scarlat şi Dragalina. Bogdan Ilie Vătăjelu este fost internaţional de juniori, are 20 de ani, iar ultima parte a junioratului a făcut-o la Steaua. Ca fel ca macedoneanul Tome Kitanovski, Bogdan Vătăjelu poate ocupa un loc de jucător „under 21” la CSU Craiova.
De asemenea, CS Universitatea a transferat un alt jucător care s-a format în Regie, la Sportul Studenţesc. După Curelea, Ferfelea şi Varga, pentru formaţia din Bănie a semnat şi fundaşul central Răzvan Nichita Patriche. În vârstă de 27 de ani, Patriche a evoluat în tur la ASA Târgu Mureş, fiind titular şi la meciul direct cu actuala sa echipă şi ar putea debuta la Craiova tocmai împotriva formaţiei pregătite de Ioan Ovidiu Sabău. „Mă bucur că am ajuns la Universitatea Craiova. Îmi doresc să promovăm, iar personal să joc cât mai bine, să ajut cât mai mult echipa şi să facem treabă cât mai bună împreună, astfel încât suporterii să fie mulţumiţi“ a declarat Patriche.
Stângă e mulţumit de transferuri
CS Universitatea s-a reunit încă de duminică seara, la hotelul „Parc”, iar ieri a efectuat deja două antrenamente, unul de dimineaţă, pe pista stadionului „Ion Oblemenco”, iar al doilea la Sala Polivalentă, după amiază. Antrenorul Ovidiu Stângă este mulţumit de transferurile efectuate până acum. „Eu am încredere în jucătorii care au venit în această perioadă, pentru că altfel nu erau aici. Sunt jucători care ridică nivelul echipei, ne bazăm pe ei şi îmi doresc să aibă un sezon bun. De la Dacian Varga, precum şi de la ceilalţi nou-veniţi aştept mult, mai mult decât publicul craiovean. Echipa va aduce trofee, pentru că publicul craiovean este dornic de performanţă. Acum există continuitate, iar seriozitatea de care s-a dat dovadă în ultima perioadă nu arată nimic negativ, astfel încât să ne împiedice să ne îndeplinim obiectivele pe care ni le dorim cu toţii“ a declarat tehnicianul. Printre jucătorii care vor pleca de la CSU Craiova se numără Scarlat, Creţu, Câju, Bardu, Fl. Pârvu, Dragalina şi Opriţa.
Jucătorii CSU, verificaţi la sânge…alb-albastru
Oficialii CS Universitatea au avut un invitat special la prima alergare, profesorul Dorel Tocitu, de la Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport. Acesta a colectat mostre de sânge de la jucători, pentru a afla capacitatea de efort. „Testele au în vedere echilibrul acido-bazic al gazelor din sânge, saturaţia în oxigen a hemoglobinei, precum şi parametrii de biochimie clinică” precizează clubul din Bănie. Câţiva microbişti au comentat deja procedura, sfătuindu-i pe oficiali să verifice dacă jucătorii CS Universitatea au sânge alb-albastru, iar în caz contrar să li se facă o transfuzie. Cei de la CSU au transferat şi un medic, Andrei Tohăneanu, chiar de la rivala locală FCU, acolo unde acesta îndeplinea şi funcţia de translator pentru Nicolo Napoli.
Varga: „Am venit la Craiova pentru acest proiect serios”
Dacian Varga şi-a stabilit priorităţile la Universitatea Craiova. Jucătorul sosit de la Sportul îşi doreşte să facă performanţă în Bănie. „Mă bucur că am venit aici şi sper ca împreună cu foştii mei colegi de la Sportul să facem treabă bună. Să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor suporterilor. Am venit aici în primul rând datorită proiectului foarte interesant şi serios. Şi după discuţiile cu prietenii mei Izvoranu şi Pleşan, care mi-au spus că mă aşteaptă cu braţele deschise şi că este o seriozitate maximă aici. De promovat, oricum promovăm, nu-mi fac probleme în sensul acesta. Am venit aici să joc în liga întâi, nu să stau în liga a doua. V-am spus: important este să ne clasăm pe un loc bun în liga întâi. Dar până atunci trebuie să trecem repede de acest hop – liga a doua şi să demonstrăm că avem valoare să jucăm pe prima scenă. M-aş bucura să vină mai mulţi jucători şi mai valoroşi ca mine, astfel încât să facem performanţă la Craiova.
Pleşan: „Mai vreau să joc cel puţin 3-4 ani”
Căpitanul Universităţii Craiova, Mihăiţă Pleşan, se gândeşte deja la Liga I şi cupele europene în tricoul CSU, în care vrea să mai evolueze cel puţin 3-4 ani. „Îmi doresc ca proiectul să fie de lungă durată, iar peste ani să jucăm în cupele europene, în Champions League, pentru ca oraşul să se bucure de astfel de competiţii. Îmi doresc să joc cel puţin trei-patru ani de-acum încolo. E greu să câştigi titlul, dar nu e imposibil. Mi-aş dori în primul rând să arătăm că suntem o echipă unită, atât în teren, cât şi în afara lui. Mi-aş dori şi linişte, deşi linişte nu a fost niciodată la Craiova, şi un dram de noroc şi să avem sănătate. E benefică sosirea lui Dacian Varga, pentru că este un jucător de valoare, care a demonstrat de-a lungul timpului, pe unde a fost, că face treabă bună. Mă bucur că eu cu Silviu Izvoranu am contribuit la venirea lui aici. E important pentru echipă, pentru atingerea obiectivelor pe care le avem“.
Avrămia şi Herghelegiu au ales banii Craiovei
Fundaşul Adrian Avrămia a explicat că singurul motiv pentru care a ales să plece din Copou a fost cel financiar. „Am decis să plec de la Iaşi din motive financiare. Nu mai puteam să stau cu 1.200 de lei salariu. Craiova mi-a făcut o ofertă bună şi pe 8 ianuarie am semnat contractul. Iaşiul a încercat în ultima perioadă să negocieze cu noi, cu mine şi cu Herghelegiu, dar a fost prea târziu. Eu sper să plec acum, să am timp să mă acomodez cu noua echipă, dar şi pentru clubul din Iaşi, care ar putea lua nişte bani. Îmi pare rău că plecăm fără ca Iaşiul să câştige financiar, dar, din ce ştiu, Craiova va face o ofertă pentru ca noi să plecăm acum şi nu văd de ce Iaşiul ar refuza” a spus stoperul moldovean. La rândul său, atacantul Andrei Herghelegiu spune că a făcut cea mai bună alegere prin faptul că a semnat cu CSU Craiova. „Am aşteptat să intru în ultimele şase luni de contract şi am ales CSU Craiova. Am făcut cea mai bună alegere. La Iaşi nu mi s-a oferit nimic concret, nu regret că am ales Craiova. Dacă există posibilitatea să plec de pe acum, îmi doresc să o fac” a spus atacantul de 21 de ani.
Prunea: „Cei doi au semnat mai demult cu CSU”
Preşedintele lui CSMS Iaşi, fostul portar al Craiovei, Florin Prunea, este de părere că jucătorii ieşeni au semnat cu gruparea olteană mult mai devreme, nu când au intrat în ultimele şase luni de contract. „Eu unul cred că ei au semnat cu Craiova mai demult. Asta a fost alegerea lor, nu poţi ţine pe cineva cu forţa. Noi am făcut eforturi, am negociat, am discutat cu ei, dar au refuzat să-şi prelungească angajamentele. Ei sunt jucătorii noştri până în vară şi dacă antrenorul va avea nevoie de serviciile lor, vor juca în retur. Sunt băieţi de caracter şi cred că îşi vor face datoria faţă de club în continuare, dacă se va apela la ei. E păcat că s-au pierdut gratis doi jucători, dar greşeala aparţine celor care au făcut aceste contracte mai vechi, în urmă cu trei-patru ani. Dacă gruparea din Craiova îi vrea acum, discutăm” a spus Prunea.
excelent articolul Cosim. te salut si sa auzim de bine, Forza Stiinta!
Comments are closed.