Şeful ISCTR Dolj, acuzat de luare de mită, rămâne după gratii

0
386

Şeful Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Dolj, Sorinel Beşteliu, petrece sărbătorile de iarnă după gratii, după ce, miercuri, Curtea de Apel Craiova i-a respins recursul declarat împotriva hotărârii Tribunalului Dolj prin care i s-a respins cererea de eliberare provizorie sub control judiciar. Subordonaţii săi, inculpaţi în acelaşi dosar vizând fapte de corupţie, nu au voie să părăsească ţara.

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au respins, ca nefondat, recursul declarat de Sorinel Beşteliu împotriva hotărârii din 12 decembrie a Tribunalului Dolj prin care i s-a respins cererea de eliberare provizorie sub control judiciar. Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă, astfel că şeful Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Dolj rămâne în arestul IPJ Dolj. În aceeaşi cauză, pe 11 decembrie, Tribunalul Dolj a luat faţă de complicii şi subordonaţii lui Beşteliu, Marius Sîrbu şi Iulian Ţînţaru, măsura obligării de a nu părăsi ţara.

Reamintim că cei trei au fost trimişi în judecată de DNA, la începutul acestei luni pentru luare de mită şi trafic de influenţă, respectiv complicitate la aceste infracţiuni. Potrivit rechizitoriului DNA, „în cursul lunii noiembrie 2013, inculpaţii Beşteliu Sorinel şi Sîrbu Marius, au pretins suma de 5.000 de lei de la un denunţător (administratorul unei firme de transport marfă), pentru a-şi exercita atribuţiile de serviciu în aşa fel încât, în perioada lunilor noiembrie şi decembrie 2013, societăţii comerciale administrate de denunţător şi angajaţilor acesteia să nu le fie aplicate sancţiuni contravenţionale şi pentru a-i determina pe ceilalţi inspectori de trafic ai structurii judeţene Dolj din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier să nu sancţioneze contravenţional societatea denunţătorului şi pe angajaţi. Inculpatul Ţînţaru Iulian l-a ajutat pe inculpatul Beşteliu Sorinel să pretindă, iar pe denunţător să îi ofere acestuia din urmă suma de 5.000 de lei, în scopul arătat anterior”. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru 20 ianuarie 2014.