Executivul a aprobat, miercuri, ordonanţa de urgenţă care stabileşte că pensiile acordate în perioada 2011-2013 vor fi recalculate în baza unor indici de corecţie de 1,12 şi, respectiv 1,7, potrivit Biroului de presă al Guvernului. OUG reglementează indicii de corecţie pentru drepturile de pensie ale unor persoane care s-au pensionat după cum urmează: 1,12 pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 – 31 decembrie 2011 şi 1,17 pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis între 1 ianuarie 2012 şi 22 ianuarie 2013.
Premierul Victor Ponta a anunţat miercuri, la România TV, că Executivul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care se recalculează 200.000 de pensii, toate urmând să crească. „Azi am adoptat ordonanţa în baza deciziei Curţii Constituţionale prin care recalculăm 200.000 de pensii, dar vreau să spun (…) că din 200.000 de oameni cărora le recalculăm pensiile nimeni nu pierde niciun leu, toţi vor câştiga, unii mai puţin, alţii mai mult. (…) Probabil când se termină recalcularea, în martie-aprilie dacă se termină, atunci putem să dăm banii. (…) Nimeni nu pierde niciun leu”, a spus primul-ministru. Victor Ponta a adăugat totodată că, de la 1 ianuarie 2014, toate pensiile se vor indexa. „Cu certitudine de la 1 ianuarie toate pensiile cresc cu 3,75%, inflaţia a fost 1,8, deci dublu faţă de inflaţie”, a explicat el.