Stelian Tănase, noua propunere a PNL pentru conducerea televiziunii publice

0
337
Stelian Tănase

Partidul Naţional Liberal (PNL) îl propune pe Stelian Tănase pentru conducerea interimară a Societăţii Române de Televiziune (SRTv), se arată într-un comunicat de presă remis ieri presei de către Departamentul de Comunicare al formaţiunii. Potrivit purtătorului de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, liderul Crin Antonescu i-a comunicat şi premierului Victor Ponta propunerea, iar acesta a agreat-o. Totodată, au fost informaţi şi ceilalţi lideri de partide din USL. Reamintim că aceasta este a doua propunere a liberalilor, prima fiind jurnalistul Rareş Bogdan, de la Realitatea TV, care nu a trecut de Parlament deoarece senatorii şi deputaţii PSD au părăsit sala chiar înainte de vot şi nu a existat cvorum. Odată candidatul stabilit, Birourile Permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au convocat pentru astăzi, la ora 12,00, şedinţa de plen reunit în care va fi ales directorul interimar al TVR. Tot astăzi, cu o oră mai devreme, comisiile de cultură urmează să se întâlnească pentru a-l audia pe Stelian Tănase. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat ieri că, din moment ce a convocat Birourile Permanente reunite,  înseamnă că şi social-democraţii sunt de acord ca PNL să facă o propunere pentru conducerea interimară a TVR, urmând ca în februarie toate partidele, Guvernul, Preşedinţia, sindicatele să propună un nou consiliu de administraţie. Totodată, Zgonea a asigurat că şi-a rugat toţi colegii de partid parlamentari să vină la şedinţă, pentru a nu mai exista probleme cu cvorumul. „Eu sunt sigur că i-am rugat pe toţi să vină. Acest lucru pot să vi-l confirm. Câţi vor veni, vedem mâine. Eu sper să fie cvorum. Ultima dată, când am votat Comisia «Nana», au fost 280 de deputaţi şi doar 81 de senatori”, a arătat preşedintele Camerei Deputaţilor. La rândul său, liderul grupului PSD de la Cameră, Marian Neacşu, a explicat că „avem cel puţin 140 care sigur vor fi prezenţi la şedinţă”.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat ieri că nu îl deranjează ordonanţa dată de Guvern miercuri – prin care Birourile Permanente ale Parlamentului primesc dreptul de a decide asupra numirii unui director interimar la TVR -, pe care miniştrii liberali nu au semnat-o, dar i se pare că „e fără rost”. „Eu sper ca ordonanţa să fie inutilă, în sensul că vom rezolva această chestiune în mod civilizat, cu reunirea plenului Parlamentului, cu comisii, cu raport. Reunirea cvorumului la oricare şedinţă a plenului Camerelor nu e o chestiune de noroc, nu este o chestiune dacă plouă sau nu plouă, ninge sau nu ninge, este o chestiune care stă direct în puterea liderilor politici, a partidelor şi, dacă nu avem cvorum la o şedinţă, înseamnă că lideri de grup, preşedinţii de partid nu au dorit sau nu s-au ostenit să reunească acest cvorum”, a explicat Antonescu cum stau lucrurile.